Munca in spatele panoului de plexiglas

Cand am intrat in carantina nationala, pentru a ne proteja de riscul pandemic, milioane de romani au continuat sa-si puna zilnic uniforma de job pentru a ne oferi acces la bunurile și serviciile cu care eram obisnuiti. Pentru cei care au continuat sa munceasca in spatele panoului de plexiglas, munca s-a schimbat. Brusc, contactul cu un client suparat ca nu mai gasea produsele de care avea nevoie insemna riscul de a te imbolnavi.

Luminita s-a imbolnavit la munca si a adus acasa virusul de care ne temem toti. Am stat de vorba cu ea pentru a afla cum arata munca din spatele unui panou de plexiglas, cum s-a schimbat comportamentul clientilor, dar si cel al colegilor in acest an pandemic dar, mai ales, cum se simt dupa pandemie lucratorii esentiali pentru care nu am iesit la balcoane sa ii aplaudam.

Esti de 12 ani casiera intr-un hypermarket. Ce presupune munca ta?

Fac munca de casier. Imi trec prin mana sute de mii de produse, cosuri, alimente. Mai aranjez marfa pe rafturi, pun preturi pe unele produse. Sunt genul de om care nu poate sta pur si simplu.

La cat incepe ziua ta de munca?

La 6.30 dimineata sunt la magazin. Asta inseamna ca ma trezesc la 5, in fiecare zi, chiar si in weekend. Am doar un singur weekend liber pe luna, restul sunt lucratoare. S-a obisnuit organismul in asa fel incat si in zilele libere ma trezesc la aceeasi ora. Termin munca la 20.00, iar in weekend la 17.00.

Cum era munca ta inainte de pandemie?

Mie imi place ceea ce fac. Chiar si trezitul de la ora 5 il fac cu drag, nu mi-e greu. La munca imi place cel mai mult sa incasez, dar si sa discut cu oamenii, sa-i cunosc.

Ce s-a schimbat la tine la serviciu in momentul in care s-a anuntat starea de urgenta, iar toata Romania a intrat in izolare?

Mi-aduc aminte ca eram la serviciu, era o zi plina. Urma sa-mi iau niste zile libere, dar n-am mai reusit sa le iau, pentru ca s-a aglomerat foarte mult. Erau cozi interminabile. Cred ca nu am mai vandut in viata mea atatea cantitati de faina, drojdie si ulei ca la inceputul pandemiei. La un moment dat, am si ras cu colegele mele cand una dintre ele a vrut sa-si ia drojdie, dar n-a mai gasit niciun plic. Eu nu mi-am luat nimic. Nu m-am gandit ca vom ramane fara provizii, atat timp cat magazinul ramanea deschis. Dar aceeasi lipsa era si la furnizori. Firmele care ne livrau marfa nu mai aveau stocuri.

Ce ai observat la clienti? Dar la colegii tai?

Toata lumea era nervoasa, stresata, panicata ca nu ne miscam prea repede. Relatia dintre client si vanzator s-a schimbat brusc, peste noapte. Nu mai recunosteam clientii pe care-i stiam de ani de zile. Era un haos total. Chiar si astazi, dupa atatea luni de la inceperea pandemiei si relaxarea restrictiilor, am vazut multe scene la casa cu certuri, nervi, cu tipete si chiar imbranceli.

In intern, colegii care lucrau in birouri erau mai rezervati, ne evitau. Le era parca frica sa se apropie de noi, pentru ca noi interactionam mai direct cu clientii. Nu am putut sa inteleg aceasta schimbare.