Legislatie

Ordonanta de Urgenta nr. 114/2018

ORDONANTA DE URGENTA nr. 114 din 28 decembrie 2018

privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI

Publicat in MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018

Avand in vedere obiectivul asumat prin Programul de guvernare de realizare a unei cresteri economice inteligente, sustenabile si inclusive bazata pe o forta de munca calificata si retribuita conform calificarii, tinand cont ca dezvoltarea economica nu este la acelasi nivel in toate judetele, decalajele intre judete fiind in continuare semnificative, ceea ce necesita o realocare a fondurilor publice disponibile catre judete si localitati cu potential financiar mai redus,

avand in vedere potentialul turistic semnificativ al Romaniei, atat in scop recreativ, cat si balnear, luand in considerare prevederile Programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activitatii si capacitatii unitatilor turistice cu scopul cresterii eficientei utilizarii resurselor naturale specifice zonelor in care sunt plasate,

tinand cont ca se urmareste sporirea valorificarii potentialului balnear prin aplicarea mijloacelor de promovare a factorilor naturali de cura utilizati inclusiv prin reabilitarea/dezvoltarea infrastructurii existente in statiunile balneare, avand in vedere:

– prevederile Programului de Guvernare referitoare la construirea unui numar de 2.500 de crese si/sau gradinite;

– necesitatea incurajarii natalitatii, prin asigurarea de conditii normale de ingrijire pentru copii;

– necesitatea de a introduce un program prelungit si pe tot parcursul anului calendaristic in cadrul creselor si/sau gradinitelor;

– indeplinirea rolului social al statului, prin asigurarea conditiilor normale de dezvoltare armonioasa a copiilor;

– insuficienta de spatii si dotare pentru desfasurarea invatamantului prescolar, serviciul public de interes general si domeniul prioritar pentru dezvoltarea economico-sociala,

luand in considerare prevederile Programului de guvernare 2018-2020 referitoare la adoptarea in anul 2019 a unor masuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii, majorarea indemnizatiei sociale pentru pensionari,

avand in vedere ca la fundamentarea strategiei fiscal bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2019 este necesar ca aceste masuri sa fie aprobate prin acte normative,

luand in considerare ca masurile de protectie sociala propuse au consecinte pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii din Romania si sunt menite sa vina in sprijinul populatiei, atat prin majorarea unor drepturi sociale acordate, cat si prin mentinerea unora, fara a periclita bunastarea sociala a acestora,

avand in vedere:

– imperativul respectarii tintei de deficit de sub 3% din produsul intern brut, prevazut de Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008;

– obligatia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetara intr-un mod care sa asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, in scopul mentinerii stabilitatii macroeconomice, instituita prin Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, pe baza careia sa fie fundamentat proiectul bugetului de stat pe anul 2019;

– necesitatea adoptarii, in cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat, legii bugetului asigurarilor sociale de stat si perspectiva 2020-2021, masurile propuse stau la baza fundamentarii veniturilor si cheltuielilor bugetului general consolidat;

– prevederile art. 29 alin. (4) si art. 30 alin. (4) si (5) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, si tinand seama de nivelul deficitelor bugetare (cash, ESA si structural) rezultate in urma planificarii bugetare pe anul 2019 si perspectiva 2020-2021, se impune adoptarea de masuri cu privire la continutul declaratiilor prevazute la articolele mentionate. Avand in vedere prevederile Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora nicio cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget si nici angajata si efectuata din buget, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala,

luand in considerare ca pentru pastrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele masuri menite sa mentina volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care sa permita respectarea conditionalitatilor asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar,

tinand cont ca neadoptarea in regim de urgenta a masurilor fiscal-bugetare propuse:

– ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectand in mod semnificativ sustenabilitatea finantelor publice;

– deficitul bugetar in anul 2019 va depasi pragul de 3% din produsul intern brut prevazut de Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va avea ca principala consecinta negativa declansarea de catre Comisia Europeana a procedurii de deficit excesiv, aspect de natura a genera la randul sau alte consecinte grave pentru interesele Romaniei;

– in vederea sprijinirii finantarii in anul 2019 a programelor guvernamentale asumate prin Programul de guvernare, pentru imbunatatirea nivelului de trai al populatiei si pentru intarirea coeziunii sociale si reducerea decalajelor fata de statele dezvoltate ale Uniunii Europene,

in vederea implementarii programului de asistenta tehnica si financiara in baza unui ajutor financiar nerambursabil in valoare de 100 milioane de euro acordat de Romania Republicii Moldova,

luand in considerare necesitatea clarificarii regimului fiscal aplicabil biletelor de valoare acordate potrivit Legii nr. 165/2018, care se aplica incepand cu 1 ianuarie 2019, s-a reglementat tratamentul fiscal aplicabil biletelor de valoare care se acorda si sub forma tichetelor culturale.

Avand in vedere necesitatea clarificarii regimului fiscal aplicabil indemnizatiei de hrana si indemnizatiei de vacanta, acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare,

tinand cont de necesitatea introducerii unor clarificari tehnice in legatura cu indicatorul salariul minim brut pe tara utilizat la stabilirea contributiilor sociale in cazul in care prin hotarare a Guvernului se utilizeaza mai multe valori ale acestuia,

avand in vedere ca la 1 ianuarie 2019 inceteaza aplicabilitatea taxarii inverse in domeniul TVA pentru anumite categorii de livrari de bunuri si prestari de servicii, iar la nivel comunitar posibilitatea aplicarii de catre statele membre a taxarii inverse pentru aceste operatiuni a fost prelungita pana la 30 iunie 2022 prin Directiva Consiliului 2018/1.695/UE din 6 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata in ceea ce priveste perioada de aplicare a mecanismului optional de taxare inversa in legatura cu livrarile de anumite bunuri si prestarile de anumite servicii care prezinta risc de frauda si a mecanismului de reactie rapida impotriva fraudei in domeniul TVA,

avand in vedere ca actualul nivel al accizei pentru tigarete nu asigura respectarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE a Consiliului privind structura si ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat,

luand in considerare solicitarea Comisiei Europene de reglementare urgenta a acestei situatii prin adoptarea masurilor necesare pentru a corecta neconcordanta cu Directiva 2011/64/UE,

tinand cont ca neadoptarea masurilor in regim de urgenta ar conduce la declansarea actiunii in constatarea neindeplinirii obligatiilor (infringement) impotriva tarii noastre si la sanctiuni financiare,

luand in considerare faptul ca nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecinte negative, in sensul ca:

– incepand cu 1 ianuarie 2019 nu s-ar mai aplica taxarea inversa in domeniul TVA pentru anumite operatiuni pentru care legislatia comunitara, respectiv recenta Directiva a Consiliului 2018/1.695/UE, prevede in continuare posibilitatea statelor membre de a aplica aceasta masura, iar taxarea inversa este recunoscuta ca reprezentand un instrument eficient in combaterea evaziunii fiscale;

– nerespectarea cerintei prevazute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE privind structura si ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat ar conduce la declansarea actiunii in constatarea neindeplinirii obligatiilor (infringement) impotriva tarii noastre si la sanctiuni financiare,

avand in vedere faptul ca prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 311 din 10 aprilie 2018, dispozitiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost declarate neconstitutionale,

tinand cont de stadiul procesului legislativ al proiectului de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, precum si pentru stabilirea unor masuri privind evaluarea functionarilor publici pentru anul 2018, care are ca obiect principal de reglementare punerea de acord a prevederilor declarate neconstitutionale ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu dispozitiile Constitutiei Romaniei, republicata, precum si de necesitatea promovarii ulterioare a cadrului normativ secundar in temeiul acestui act normativ,

prin raportare la perioada limitata in timp pentru realizarea evaluarii anuale a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici,

luand in considerare faptul ca neadoptarea acestei masuri legislative ar fi de natura sa afecteze drepturile la cariera ale functionarilor publici a caror activitate nu ar putea fi evaluata, in lipsa instrumentelor procedurale necesare,

avand in vedere necesitatea indeplinirii angajamentelor asumate politic fata de statul francez in ceea ce priveste Sezonul Romania-Franta, precum si a respectarii angajamentelor asumate prin Programul de Guvernare 2018-2020 pentru consolidarea parteneriatului strategic cu Franta si continuarea implementarii Foii de parcurs a Parteneriatului strategic,

tinand cont de functiile de reprezentare si coordonare asumate de Ministerul Afacerilor Externe in pregatirea si organizarea Sezonului Romania-Franta, in conformitate cu obiectivele de politica externa ale Romaniei,

luand act de necesitatea de operare a unor modificari, in sensul indreptarii unei erori materiale la nivelul cadrului legal primar pentru organizarea, desfasurarea si finantarea Sezonului Romania-Franta, lansat la Paris la data de 27 noiembrie 2018,

avand in vedere ca, in lipsa acestor masuri legislative luate in regim de urgenta, impuse de o situatie extraordinara, exista riscul de a nu putea finaliza in timp util formalitatile de organizare si finantare a Sezonului Romania-Franta,

intrucat la data de 29 noiembrie 2018 s-a semnat Acordul dintre Guvernul Romaniei si Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii privind masuri pentru o crestere economica sustenabila a Romaniei, bazata pe investitii, in urmatorii 10 ani,

prin acordul incheiat intre Guvernul Romaniei si Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii se declara sectorul constructiilor sector prioritar, de importanta nationala pentru economia romaneasca pe urmatorii 10 ani, incepand cu 1 ianuarie 2019,

apreciind ca sectorul constructiilor reprezinta unul din domeniile prioritare pentru realizarea obiectivelor prevazute in Programul de Guvernare,

tinand cont ca activitatea de constructii este decisiva pentru realizarea proiectelor de investitii publice si private si avand in vedere ca in ultimii ani sectorul constructiilor s-a confruntat cu dificultati legate de asigurarea cu forta de munca specializata si de o concurenta neloiala,

pentru a pune in aplicare cu prevederile Acordului incheiat intre Guvernul Romaniei si Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii pentru sectorul constructii se vor crea premisele pentru completarea cadrului normativ de nivel primar cu posibilitatea de a reglementa prin hotarare a Guvernului niveluri ale salariului minim brut pe tara garantat in plata diferentiate pe domenii de activitate,

in conditiile salariului minim brut pe tara garantat in plata diferentiat pentru anumite domenii de activitate, se vor introduce masuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru,

tinand cont ca neadoptarea in regim de urgenta afecteaza angajamentele Guvernului stabilite prin Acordul incheiat cu Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii si va perpetua dificultatile legate de asigurarea cu forta de munca specializata in domeniul constructiilor,

avand in vedere necesitatea stringenta de a pune in executare prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deseurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, pentru a evita posibile riscuri de natura a conduce la imposibilitatea respectarii angajamentelor asumate in fata Comisiei Europene,

luand in considerare obligativitatea dovedirii in fata Comisiei Europene a punerii in aplicare efectiva a conditionalitatii exante cu privire la deseuri,

tinand cont ca in situatia neadoptarii in regim de urgenta a modificarii Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, exista riscul aplicarii procedurii de presuspendare a platilor intermediare din Fondul de coeziune din cadrul axei nr. 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu in conditii de management eficient al resurselor,

in vederea evitarii sesizarii Curtii de Justitie a Uniunii Europene in Cauza 2018/0040 - actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor avand ca obiect necomunicarea masurilor nationale de transpunere a Directivei (UE) 2016/2.258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE in ceea ce priveste accesul autoritatilor fiscale la informatii privind combaterea spalarii banilor si a evitarii stabilirii de sanctiuni pecuniare intr-un cuantum considerabil, in conditiile in care propunerea de sesizare a CJUE este prevazuta pentru ciclul decizional din ianuarie 2019,

luand in considerare ca in situatia neadoptarii in regim de urgenta a masurii exista riscul crearii unui prejudiciu statului roman prin obligarea acestuia la plata unei sume forfetare minime de 1.887.000 euro si a unor penalitati cominatorii intre 2.289 euro si 137.340 euro/zi de intarziere,

in scopul sprijinirii contribuabililor de buna-credinta si a evitarii incetarii activitatii acestora este necesara flexibilizarea regulilor in materia esalonarilor la plata,

luand in considerare ca in situatia neadoptarii in regim de urgenta a masurii exista riscul concedierii angajatilor societatilor care nu isi pot mentine esalonarile la plata,

avand in vedere:

– intarzierile la validarea documentatiilor de atribuire pentru lucrari de pana la 25 de zile lucratoare, se impune adoptarea unor masuri urgente pentru perfectionarea si flexibilizarea sistemului achizitiilor publice, in caz contrar existand riscul diminuarii gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinta cea mai grava in acest caz reprezentand-o amanarea/intarzierea implementarii unor proiecte de investitii majore, cu impact social si economic la nivel national sau local;

– importanta deosebita a fondurilor structurale in ansamblul economiei nationale, precum si efectele negative asupra potentialului de dezvoltare a economiei nationale generate de un nivel redus al absorbtiei fondurilor structurale;

– faptul ca in prezent constatam triplarea numarului de documentatii de atribuire publicate in SICAP corelat cu numarul foarte mare de elemente de noutate introduse in aria de competenta a verificatorilor ex ante si gradul redus de acceptanta din partea autoritatilor contractante a noilor elemente componente ale controlului, este necesara luarea unor masuri de natura sa eficientizeze fluxul operational in procesul de achizitii publice;

– faptul ca autoritatile contractante raspund exclusiv asupra deciziilor de oportunitate, iar in sistemul achizitiilor publice au fost introduse o serie de elemente noi care necesita o corelare urgenta a anumitor prevederi cu situatiile constatate din aplicarea practica a acestora;

– faptul ca Acordul de parteneriat al Romaniei pentru perioada de programare financiara 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2014) 5.515 din 6 august 2014, stabileste conditionalitatile orizontale ex ante care trebuie indeplinite de Guvernul Romaniei in legatura cu utilizarea, in special prin efectuarea de achizitii publice, a fondurilor structurale aferente perioadei de programare financiara 2014-2020, fonduri structurale in valoare de aproximativ 43 miliarde de euro;

– prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispozitii comune privind Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime, precum si de stabilire a unor dispozitii generale privind Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului;

– faptul ca absorbtia fondurilor structurale conform Acordului de parteneriat reprezinta un interes public prioritar, data fiind importanta acestora in ansamblul economiei nationale si efectele absorbtiei fondurilor structurale asupra potentialului de dezvoltare a economiei nationale;

– faptul ca nerespectarea prevederilor Acordului de parteneriat, prin neindeplinirea conditionalitatilor ex ante prevazute in cuprinsul sau, inclusiv in ceea ce priveste dezvoltarea si implementarea Strategiei nationale de achizitii publice, prevazuta de Hotararea Guvernului nr. 901/2015 privind aprobarea Strategiei nationale in domeniul achizitiilor publice, poate conduce la afectarea finantarii din fonduri structurale in cadrul programelor europene finantate din fonduri europene alocate in exercitiul financiar 2014-2020 a unor proiecte de interes public si la corectii financiare, fiind astfel afectata in mod semnificativ indeplinirea obiectivelor de absorbtie a fondurilor structurale, cu impact deosebit asupra dezvoltarii economiei nationale;

– faptul ca toate aceste cerinte necesita intarirea capacitatii institutionale a organismelor mentionate,

avand in vedere ca urmare a intrarii in vigoare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, pretul de vanzare a gazelor naturale, atat pentru piata concurentiala, cat si pentru piata reglementata se bazeaza pe cererea si oferta pietei si au fost instituite obligatii pentru producatorii si furnizorii de gaze naturale de a tranzactiona in cadrul pietelor centralizate din Romania a unui anumit procent din cantitatea de gaze naturale comercializate,

luand in considerare evolutia pretului mediu de vanzare al gazelor naturale de catre producatorii interni pe piata centralizata in perioada aprilie 2017-august 2018,

avand in vedere situatia de fapt si de drept se impune instituirea unor forme corespunzatoare de control al preturilor gazelor naturale practicate de catre producatorii interni, pentru perioada 1.04.2018-28.02.2022,

tinand cont ca in situatia neadoptarii acestor masuri exista riscul ca furnizorii sa acumuleze pierderi considerabile, care, pe de o parte, vor genera cresteri deosebit de importante ale pretului la consumatorii finali si, pe de alta parte, vor afecta puternic situatia financiara a furnizorilor si capabilitatea lor de a asigura cantitatile de gaz necesare clientilor lor, punand astfel in pericol continuitatea alimentarii cu gaze naturale,

ca in prezent o mare parte din recolta foarte buna, in special la cereale si fructe a anului 2018 se gaseste fie in depozite, in cantitati mici si eterogena calitativ, fie inca neculeasa; in aceasta situatie valorificarea fiind aproape imposibila pentru ca producatorilor individuali le este dificil sa formeze oferte competitive, sa contacteze spatii de depozitare corespunzatoare si sa asigure o livrare ritmica retelelor de comert,

avand in vedere evolutia ingrijoratoare a unor fenomene negative pentru productia agricola, in special pesta porcina africana, dar si seceta preconizata au produs sau sunt pe cale sa produca grave efecte economice negative,

tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri energice si urgente prin organizarea si sustinerea, in special, economica a repopularii fermelor zootehnice afectate, precum si de infiintarea de culturi de primavara cu soiuri specifice, rezistente la seceta si daunatori pentru a asigura o recolta buna in anul agricol viitor, masuri la care Societatea Nationala „Casa de Comert Agroalimentar UNIREA“ poate contribui decisiv, evitand astfel riscul aparitiei de probleme imprevizibile asupra economiei in general si a securitatii alimentare in special,

avand in vedere ca, pe parcursul procedurii prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule, au intervenit modificari ale termenelor in vederea reglementarii unor situatii, precum cea in care contribuabilul nu anexeaza documentul doveditor al platii ori cea in care autovehiculul pentru care s-a achitat taxa nu a fost inmatriculat, pentru a se asigura depunerea facila a cererilor de restituire de catre persoanele interesate,

luand in considerare ca termenele-limita instituite pentru restituirea de catre organele competente a sumelor cuvenite contribuabililor/platitorilor nu pot fi respectate datorita volumului mare de cereri inregistrate,

tinand cont ca, prin neadoptarea unor masuri urgente pentru deblocarea situatiei, exista riscul de crestere incontrolabila a nemultumirilor cetatenilor care au inregistrat la organele competente cereri de restituire, in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 52/2017,

avand in vedere riscul afectarii bugetelor organele fiscale competente care realizeaza operatiunile de restituire prin cresterea cuantumului dobanzilor calculate si, implicit, afectarea colectarii veniturilor bugetare, respectiv a executiei bugetare,

avand in vedere prevederile din Acordul dintre Guvernul Romaniei si Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii privind masuri pentru o crestere economica sustenabila a Romaniei, bazata pe investitii, in urmatorii 10 ani, precum si cu multiplele situatii in care excesul de activitati in care se poate utiliza munca ziliera a condus la utilizarea de forta de munca care nu beneficiaza de asigurari sociale, fara a fi vorba de munca necalificata cu caracter ocazional,

tinand cont ca este necesara limitarea imediata a posibilitatilor de utilizare abuziva a muncii ziliere pentru evitarea consecintelor sociale grave generate de lipsirea cetatenilor de prestatii de asigurari sociale;

luand in considerare precaritatea sau lipsa unor sisteme informatice la nivelul politiilor locale care sa permita emiterea si transmiterea titlurilor de creanta electronice pentru amenzile contraventionale la regimul circulatiei pe drumurile publice catre Sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanta electronice,

tinand cont ca neadoptarea masurii in regim de urgenta conduce la imposibilitatea aplicarii prevederilor art. 1-17 din Legea nr. 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale,

avand in vedere ca, potrivit Acordului intre Guvernul Romaniei si Federatiile Sindicale Reprezentative din Invatamant, pana la data de 31 decembrie 2018 va fi adoptat un act normativ care sa reglementeze aplicarea devansata, in trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 in Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de indrumare si control din invatamant,

luand in considerare necesitatea respectarii acestor angajamente asumate de Guvernul Romaniei,

tinand cont de necesitatea asigurarii unei climat educational corect si sustenabil,

avand in vedere ca majorarea dobanzilor ROBOR la 3 luni si ROBOR la 6 luni afecteaza segmentul de populatie care a utilizat aceasta forma de finantare, se impune instituirea unei taxe pe active financiare datorata de institutiile bancare, diferentiata in functie de depasirea unei anumite valori procentuale.

Avand in vedere majorarea in anul 2018 a veniturilor populatiei, in special cele destinate persoanelor varstnice, cum ar fi valoarea punctului de pensie de la 1.000 lei la 1.100 lei si nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, o parte dintre aceste persoane nu mai beneficiaza de dreptul la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale, energie electrica si lemne, carbuni, combustibili petrolieri, beneficii sociale pentru care plafonul maxim al veniturilor pana la care se acorda fiind de 615 lei/membru de familie. In aceasta situatie, prin suportarea integrala a cheltuielilor legate de incalzirea locuintei veniturile familiilor, in special ale persoanelor varstnice, nu ar mai putea asigura necesarul de trai.

Fata de numarul de familii beneficiare ale ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri in luna decembrie 2017, pentru sezonul rece 2017-2018, de 236.355 familii si persoane singure, in luna decembrie 2018, numarul beneficiarilor de ajutor pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri a scazut la 129.104 familii si persoane singure. Majoritatea celor care nu mai beneficiaza de acest drept au venituri care depasesc cu putin plafonul maxim de venituri de 615 lei.

Pentru a asigura o protectie sociala adecvata pentru aceste familii, in special pentru persoanele varstnice, este necesara modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece, cu modificarile si completarile ulterioare, prin majorarea nivelului de venituri pana la care se acorda acest drept, in cazul incalzirii cu gaze naturale, energie electrica si lemne, carbuni, combustibili petrolieri. Aceasta majorare nu se impune in cazul incalzirii cu energie termica in sistem centralizat, pentru acest sistem de incalzire, nivelul maxim de venituri fiind stabilit la 786 lei/persoana in cazul familiei si la 1.082 lei in cazul persoanei singure.

Majorarea nivelului maxim al veniturilor nu va conduce la impact bugetar, cheltuielile mentinandu-se la acelasi nivel ca in sezonul rece anterior.

In considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Capitolul I Instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice

Sectiunea 1 Infiintarea Fondului de Dezvoltare si Investitii

Articolul 1

(1) Se infiinteaza Fondul de Dezvoltare si Investitii, denumit in continuare Fond, fara personalitate juridica, gestionat de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP), printrun cont de disponibil.

(2) Fondul se utilizeaza pentru finantarea proiectelor de dezvoltare, care cuprind investitii sau lucrari de intretinere si reparatii curente, ale unitatiilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, precum si ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, in domenii prioritare, dupa cum urmeaza:

1. Domeniul prioritar principal:

a) sanatate, respectiv dispensar medical rural, centru medical de permanenta, spitale judetene, municipale si orasenesti;

b) educatie, respectiv scoli, gradinite, crese, campusuri scolare;

c) apa si canalizare, inclusiv tratarea si epurarea apelor uzate;

d) retea de energie electrica si retea de gaze, inclusiv extinderea acestora;

e) infrastructura de transport, respectiv drumuri comunale si locale, judetene, strazi, zone pietonale, poduri, pasaje;

f) salubrizare;

g) retea de iluminat public.

2. Domeniul prioritar secundar:

a) cultura, respectiv camin cultural;

b) culte, respectiv reabilitare lacas de cult;

c) sport, respectiv constructie/modernizare baze sportive pentru sport de masa si performanta;

d) locuinte, respectiv locuinte sociale, locuinte pentru tineri, locuinte de serviciu pentru specialisti, reabilitarea cladirilor cu risc seismic;

e) sedii administrative ale institutiilor publice din mediul rural.

(la 29-03-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

(3) Fondul se utilizeaza si pentru finantarea proiectelor de investitii ale universitatilor, in domenii prioritare, dupa cum urmeaza:

a) constructia/modernizarea infrastructurii didactice, respectiv amfiteatre, laboratoare, sali de cursuri si sali de sport;

b) constructia/modernizarea infrastructurii de cercetare;

c) constructia/modernizarea infrastructurii unor spatii de cazare si masa pentru studenti;

d) constructia/modernizarea infrastructurii unor centre de conferinta, pentru diseminarea informatiilor stiintifice.

(4) Finantarea proiectelor de dezvoltare se asigura sub forma de granturi, acordate din Fond.

(la 29-03-2019, Alineatul (4) din Articolul 1 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

(5) Plafoanele de contractare si tragerile anuale aferente granturilor acordate din Fond se aproba anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal bugetar, potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata.

Articolul 2

(1) Sursa de finantare a Fondului o reprezinta imprumuturile in lei, acordate din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei Statului in limita si intervalul prevazute la alin. (2).

(2) Valoarea totala a imprumuturilor acordate Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza pe un interval de 20 ani este in limita sumei de 10.000 mil. euro echivalent lei calculat la cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(3) Imprumuturile se acorda la solicitarea Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza prin hotarare de Guvern emisa anual in limita plafoanelor aprobate potrivit art. 1 alin. (5), pe o perioada de 5 ani cu tragere integrala si o dobanda de 1% pe an. Sumele ramase neutilizate din valoarea imprumutului acordat se restituie de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza in primele 30 de zile calendaristice ale anului urmator acordarii.

(4) Dobanda aferenta imprumuturilor acordate se calculeaza pe fiecare an calendaristic, la soldul imprumutului, incepand cu data tragerii, cu conventia numar de zile calendaristice/360. Dobanda astfel calculata se comunica Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, care are obligatia de a o plati in 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.

(5) Dobanda se asigura din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, si reprezinta venit al bugetului Trezoreriei Statului.

(6) Rambursarea imprumuturilor se efectueaza integral de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza la finele perioadei mentionate la alin. (3), din sumele prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.

(7) Pentru neplata la termen a imprumutului se calculeaza o dobanda, pentru fiecare zi de intarziere, la nivelul dobanzii prevazute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la data stingerii obligatiei. Dobanda astfel calculata reprezinta venit al bugetului Trezoreriei Statului.

Articolul 3

(1) Fondul poate angaja sume pentru finantarea proiectelor de dezvoltare ale beneficiarilor prevazuti la art. 1 alin. (2) si pentru finantarea proiectelor de investitii ale beneficiarilor prevazuti la art. 1 alin. (3), in limita plafoanelor de trageri, prevazute la art. 1 alin. (5), disponibile la data solicitarii finantarii.

(la 29-03-2019, Alineatul (1) din Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

(2) Unitatile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum si asociatiile de dezvoltare intercomunitara pot solicita finantare din Fond pentru obiectivele de dezvoltare ce se incadreaza in domeniile prevazute la art. 1 alin. (2), in urmatoarele conditii:

a) sa detina autorizatia de construire sau devizele de lucrari si memoriile tehnice, dupa caz, necesare demararii executiei lucrarilor;

b) beneficiarii pot sa detina concomitent cel mult doua proiecte finantate din Fond, iar solicitarea de finantare pentru un proiect se face numai in ordinea domeniilor prevazute la art. 1 alin. (2);

c) sa solicite finantare pentru un proiect din domeniul prioritar secundar numai dupa finalizarea integrala a proiectelor din domeniul prioritar principal;

d) suma solicitata la finantare sa nu fie mai mare decat diferenta dintre valoarea proiectului si excedentul bugetului local neutilizat la data solicitarii finantarii. In intelesul prezentei ordonante de urgenta, la stabilirea excedentului bugetului local nu se iau in calcul sumele a caror destinatie a fost stabilita prin acte normative sau prin acorduri/contracte de finantare;

e) pentru sumele solicitate a fi acordate din Fond sa nu existe o alta cerere de finantare din fonduri externe nerambursabile aprobata sau in curs de analiza;

f) sa nu existe finantare dubla concomitenta pentru aceleasi lucrari aferente proiectelor de dezvoltare solicitate a fi finantate din Fond, provenite inclusiv din contracte de imprumut semnate cu institutii de credit sau institutii financiare interne sau internationale.

(la 29-03-2019, Alineatul (2) din Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

(3) Universitatile pot solicita finantare din Fond pentru obiectivele de investitii ce se incadreaza in domeniile prevazute la art. 1 alin. (3), in urmatoarele conditii:

a) sa detina autorizatia de construire necesara demararii executiei proiectului;

b) beneficiarii sa detina concomitent cel mult doua proiecte finantate din Fond in acelasi timp, iar solicitarea de finantare pentru un proiect se face numai cu respectarea domeniilor prioritare stabilite conform art. 1 alin. (3);

c) valoarea solicitata la finantare sa nu fie mai mare decat diferenta dintre valoarea proiectului si excedentul neutilizat la data solicitarii finantarii. In intelesul prezentei ordonante de urgenta, la stabilirea excedentului bugetar nu se iau in calcul sumele a caror destinatie a fost stabilita prin acte normative sau prin acorduri/contracte de finantare;

d) pentru sumele solicitate a fi acordate din Fond sa nu existe o alta cerere de finantare din fonduri externe nerambursabile sau de la bugetul de stat sau alte bugete, aprobata sau in curs de analiza.

(4) Incadrarea in domeniile prioritare se stabileste de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza.

(5) Investitiile finantate din Fond, pentru care exista finantare din fonduri externe nerambursabile, sunt evaluate de catre autoritatile de management care finanteaza domeniile respective din perspectiva respectarii conditiilor necesare rambursarii acestora din fonduri externe nerambursabile printro cerere de rambursare ulterioara. Autoritatile de management vor formula recomandari privind structura si implementarea proiectului astfel incat acesta sa fie eligibil la rambursare in cazul in care reglementarile permit acest lucru. Beneficiarii de fonduri din grant au obligatia intreprinderii oricarei actiuni privind solicitarea rambursarii din fonduri externe nerambursabile, la solicitarea Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza. In cazul refuzului beneficiarilor, Comisia Nationala de Strategie si Prognoza recupereaza valoarea integrala a finantarii din grant prin intermediul organelor fiscale centrale, in conditiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, in baza actului administrativ prin care se individualizeaza suma de recuperat, intocmit de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza.

(6) Sumele rambursate sau recuperate in conditiile alin. (5) se fac venit integral la bugetul de stat.

Articolul 4

Categoriile de investitii eligibile a fi finantate din Fond sunt investitiile noi si extinderea/finalizarea investitiilor existente, constand in constructii, modernizari si dotari, precum si lucrari de intretinere si reparatii curente pentru unitatile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale si asociatiile de dezvoltare intercomunitara.

(la 29-03-2019, Articolul 4 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

Articolul 5

In vederea acordarii granturilor din Fond, unitatile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale, asociatiile de dezvoltare intercomunitara, respectiv universitatile depun o solicitare catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza in care mentioneaza urmatoarele:

(la 29-03-2019, Partea introductiva a articolului 5 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificata de Punctul 4, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

a) denumirea proiectului si incadrarea acestuia in domeniile prevazute la art. 1 alin. (2);

b) valoarea estimata a investitiei, cu esalonarea pe ani a acesteia;

c) respectarea incadrarii in conditiile prevazute la art. 3;

d) mentiune cu privire la solicitarea avansului de 5% din valoarea finantarii, dar nu mai mult decat valoarea ce urmeaza a fi finantata in anul in care se face solicitarea.

Articolul 6

(1) In termen de 10 zile lucratoare de la data semnarii contractului de finantare, Comisia Nationala de Strategie si Prognoza vireaza beneficiarului intr-un cont de disponibil cu destinatie speciala suma solicitata la art. 5 lit. d). In executie, in termen de 3 zile de la incasare, unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, respectiv universitatile transfera suma aflata in contul de disponibil in bugetul local sau in bugetele de venituri si cheltuieli ale universitatilor, dupa caz, in vederea utilizarii acesteia. Avansul neutilizat pana la data de 31 decembrie a fiecarui an se restituie in contul Fondului din care a fost virata.

(la 29-03-2019, Alineatul (1) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

(2) Beneficiarii pot solicita alocarea unei sume suplimentare, in limita a maximum 10% din valoarea finantarii, numai dupa justificarea integrala a sumelor virate anterior, cu incadrare in limitele anuale aprobate in contractul de finantare, inclusiv pentru cazurile in care au restituit sumele neutilizate sau nu a fost solicitat avans in conditiile art. 5 lit. d).

(3) Sumele alocate in conditiile prezentului articol au destinatie speciala si nu pot fi supuse executarii silite.

Articolul 7

(1) Unitatile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum si asociatiile de dezvoltare intercomunitara prin unitatile administrativ-teritoriale componente au obligatia de a restitui anual, pe o perioada fixa de 20 de ani, o suma reprezentand contributia proprie la proiect, calculata ca diferenta intre nivelul maxim al datoriei publice locale, calculat potrivit prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, si serviciul datoriei publice locale anuale, dar nu mai mult decat valoarea finantata. Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecarui an se vireaza la bugetul de stat pana la finele primului trimestru al anului urmator. Calculul sumei datorate se efectueaza de catre beneficiar si se verifica de catre structuri din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau Ministerului Finantelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(la 29-03-2019, Alineatul (1) din Articolul 7 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

(2) Universitatile au obligatia de a restitui anual 2,5% din valoarea finantarii, pe o perioada fixa de 20 de ani, reprezentand contributia proprie la proiect. Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecarui an se vireaza la bugetul de stat pana la finele primului trimestru al anului urmator. Calculul sumei datorate se efectueaza de catre beneficiar si se verifica de catre structuri din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau Ministerului Finantelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(3) Pentru neachitarea la termen a sumelor prevazute la alin. (1) si (2), beneficiarii datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere la nivelul celor stabilite de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare. Executarea silita a sumelor neachitate se efectueaza de catre organele fiscale centrale.

(4) Diferenta rezultata dintre valoarea grantului si sumele achitate conform alin. (1), la finalul perioadei de 20 de ani, reprezinta cheltuiala definitiva a bugetului de stat si nu se mai datoreaza de catre beneficiar.

Articolul 8

Beneficiarii vor folosi obligatoriu codul de program/proiect furnizat de fond pentru partea finantata de catre acesta.

Articolul 9

(1) Pana la data de 30 iunie a fiecarui an, beneficiarii au obligatia sa analizeze si sa stabileasca necesarul de credite bugetare destinate finantarii investitiei in anul curent si sa solicite Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza amendarea contractelor de grant in sensul modificarii tragerilor din grant, in cazul in care exista modificari ale esalonarii anuale a investitiei.

(2) In cazul in care beneficiarii nu respecta conditia prevazuta la alin. (1), iar suma utilizata este mai mica decat suma trasa, in anii urmatori finantarea se asigura in limita fondurilor ramase disponibile, iar penalizarea care se percepe este de 2% din suma neutilizata.

(3) Beneficiarii au obligatia calcularii si achitarii, pana la data de 31 martie a anului urmator, a penalitatii prevazute la alin. (2), care reprezinta venit la bugetul de stat.

Articolul 10

Beneficiarii nu pot contracta imprumuturi pe o perioada fixa de 20 de ani sau pana cand valoarea contributiei virate in conditiile art. 7 este egala cu valoarea grantului primit, cu exceptia imprumuturilor aferente implementarii proiectelor cu finantare din fonduri europene si refinantarea imprumuturilor contractate anterior datei la care se semneaza contractul de finantare din Fond.

Articolul 11

In termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se emit norme metodologice de aplicare a art. 1-10 aprobate prin ordin comun de catre Ministerul Finantelor Publice si Comisia Nationala de Strategie si Prognoza si care vor cuprinde si stabilirea documentatiei necesare pentru acordarea finantarii din Fond.

Sectiunea a 2-a Aprobarea Programului de finantare a investitiilor pentru modernizarea si dezvoltarea statiunilor balneare

Articolul 12

(1) Se aproba Programul de finantare a investitiilor pentru modernizarea si dezvoltarea statiunilor balneare, denumit in continuare Programul statiuni balneare, finantat integral din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza (CNSP).

(2) Sumele aferente Programului statiuni balneare se gestioneaza de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza, se prevad in bugetul CNSP la o pozitie distincta de cheltuieli, se utilizeaza exclusiv pentru finantarea proiectelor de investitii pentru modernizarea si dezvoltarea statiunilor balneare sau balneoclimaterice prevazute in Hotararea Guvernului nr. 1.016/2011 privind acordarea statutului de statiune balneara si balneoclimatica pentru unele localitati si areale care dispun de factori naturali de cura, cu modificarile si completarile ulterioare.

(3) Beneficiarii Programului statiuni balneare sunt unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, denumite in continuare UAT, si societatile infiintate in conformitate cu prevederile Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) CNSP raspunde de gestionarea Programului statiuni balneare, in conformitate cu prevederile legale.

Articolul 13

(1) Prin Programul statiuni balneare se transfera fonduri publice beneficiarilor unitati administrativ-teritoriale pentru finantarea urmatoarelor categorii de cheltuieli:

a) reabilitarea, modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport care sa faciliteze accesul la statiunea balneara, in conditiile legii;

b) reabilitarea, modernizarea si dezvoltarea infrastructurii stradale si pietonale;

c) modernizarea si extinderea infrastructurii de utilitati publice din statiunea balneara;

d) constructia, extinderea si reabilitarea capacitatilor de tratament balnear, precum si a capacitatilor turistice de alimentatie publica si cazare;

e) constructia, extinderea si reabilitarea obiectivelor de sanatate, culturale, sportive si de agrement, in conditiile legii;

f) achizitia, in scopul dezvoltarii activitatii turistice, de imobile care nu sunt utilizate sau care nu sunt in exploatarea cu profil de turism;

g) achizitia de echipamente, mobilier si aparatura medicala specifice tratamentelor balneare;

h) achizitia de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusiv in scopuri turistice;

i) realizarea de centre de informare turistica si dotarea acestora;

j) alte obiective de investitii care asigura dezvoltarea statiunilor balneare respective;

k) cheltuieli privind pregatirea profesionala a persoanelor cu calificari in domeniul HORECA si a persoanelor cu pregatire medical-sanitara, precum si cheltuieli pentru locurile de munca nou-create pentru personalul cu pregatire medical-sanitara.

(2) Documentatia necesara pentru acordarea finantarii se stabileste prin ordin al presedintelui CNSP, care se va publica in Monitorul Oficial, Partea I, si pe site-ul institutiei.

(3) Acordarea finantarii, se realizeaza in baza unui acord de finantare incheiat intre CNSP si beneficiar.

Articolul 14

(1) Prin Programul statiuni balneare se aloca fonduri publice beneficiarilor societati comerciale, infiintate in conformitate cu prevederile Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru finantarea urmatoarelor categorii de cheltuieli eligibile:

a) constructia, extinderea si reabilitarea de capacitati turistice de alimentatie publica si cazare, precum si a capacitatilor de tratament balnear, pe care respectivele societati comerciale le detin;

b) constructia, extinderea si reabilitarea obiectivelor de sanatate, culturale, sportive si de agrement din statiunile balneare;

c) achizitia de echipamente, mobilier si aparatura medicala specifice tratamentelor balneare;

d) achizitia de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusiv in scopuri turistice;

e) realizarea de centre de informare turistica si dotarea acestora;

f) alte obiective de investitii prin care societatile comerciale contribuie la dezvoltarea statiunii balneare respective;

g) cheltuieli privind pregatirea profesionala a persoanelor cu calificari in domeniul HORECA si a persoanelor cu pregatire medical-sanitara, precum si cheltuieli pentru locurile de munca nou-create pentru personalul cu pregatire medical-sanitara;

(2) Societatile care vor beneficia de sprijin financiar prin Programul statiuni balneare trebuie sa demonstreze capacitatea de asigurare a cofinantarii investitiei, fiind necesar ca acesta sa nu fie in dificultate, in conformitate cu legislatia in vigoare.

(3) Finantarea din Programul statiuni balneare se face in proportie de 50% din cheltuielile eligibile prevazute la alin. (1) si se acorda sub forma unei scheme de ajutor de stat de minimis, pana la maximum 200.000 euro pentru cheltuielile ce vizeaza activitati economice.

Articolul 15

(1) Profilul si continutul activitatii in investitiile efectuate de catre beneficiarii Programului statiuni balneare vor fi mentinute cel putin 10 ani de la accesarea sumelor din acest program; in caz contrar, beneficiarii vor rambursa integral sumele obtinute ca sprijin financiar potrivit legislatiei in domeniul ajutorului de stat.

(2) Lucrarile de reabilitare, modernizare si dezvoltare a unitatilor turistice balneare respecta prevederile legislatiei in vigoare din domeniul constructiilor, al mediului si al sanatatii publice, precum si al normelor de functionare in domeniul turistic balnear.

(3) Proiectele de investitii efectuate in cadrul Programului statiuni balneare trebuie sa fie realizate in cel mult 12 luni de la incheierea acordului de finantare.

(4) Beneficiarii Programului statiuni balneare au obligatia ca pe perioada derularii proiectului de investitii si pe o perioada de cel putin 10 ani de functionare sa afiseze la loc vizibil, la sediul obiectivului, participarea la acest program. Modul si forma in care se va efectua afisarea va fi precizat in schema de ajutor de stat de minimis.

(5) Verificarea modului de utilizare a fondurilor publice se realizeaza de catre Curtea de Conturi a Romaniei si/sau organele de inspectie economico-financiara din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Articolul 16

(1) Pentru a beneficia de finantari in cadrul Programului statiuni balneare, unitatile administrativ-teritoriale si societatile depun o cerere si documentatia de fundamentare la CNSP.

(2) Cererile se aproba, in functie de importanta economica pentru activitatea de turism balnear, de catre Consiliul de Programare Economica.

(3) Dupa aprobarea cererilor de catre Consiliul de Programare Economica, CNSP incheie cu beneficiarii prevazuti la art. 12 alin. (3) acorduri de finantare in limita creditelor de angajament aprobate anual cu aceasta destinatie.

(4) In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, CNSP stabileste prin ordin al presedintelui CNSP, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, lista documentelor de fundamentare necesare, formularul de cerere si criteriile de eligibilitate aprobate de catre CPE, in functie de importanta economica a investitiilor pentru modernizarea si dezvoltarea statiunilor balneare.

Articolul 17

Schema de ajutor de stat de minimis pentru beneficiarii Programului statiuni balneare se va constitui si operationaliza prin hotarare a Guvernului, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 20/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sectiunea a 3-a Aprobarea programului „gROwth - investim in copii, investim in viitor“

Articolul 18

(1) Se aproba programul „gROwth - investim in copii, investim in viitor“, denumit in continuare Programul, ca program guvernamental avand ca obiect sustinerea financiara a investitiilor private in constructia si/sau infiintarea, amenajarea si dotarea de gradinite cu profil sportiv.

(2) Sustinerea financiara consta atat intr-un ajutor nerambursabil privind o parte din cheltuielile eligibile, cat si in garantarea de catre stat a unei parti din creditul utilizat de catre investitor pentru constructia si/sau infiintarea, amenajarea si dotarea gradinitelor cu profil sportiv si se repartizeaza astfel:

a) ajutor nerambursabil de pana la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru constructia si/sau infiintarea, amenajarea si dotarea gradinitelor cu profil sportiv, platit investitorului dupa terminarea lucrarilor si obtinerea autorizatiei de functionare provizorie de la Ministerul Educatiei Nationale;

b) garantie in nume si cont stat de maximum 50% din valoarea creditului contractat de investitor, excluzand dobanzile si comisioanele aferente, cu conditia ca aceste credite sa finanteze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, in cazul in care acesta apeleaza la finantarea integrala sau partiala a acestor cheltuieli prin creditare. Garantia se acorda prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii sau Fondului Roman de Contragarantare. In aceasta categorie intra atat creditul-punte acordat pentru finantarea ajutorului nerambursabil, cat si creditul de co-finantare, acordat pentru finantarea cheltuielilor eligibile neacoperite de ajutorul nerambursabil. Valoarea garantiei se diminueaza corespunzator cu diminuarea creditului rezultat dupa plata ajutorului nerambursabil, care se va efectua in contul investitorului deschis la finantator;

c) o alocare financiara nerambursabila deductibila din impozitul pe profit datorat anual de beneficiar pentru finantarea cheltuielilor eligibile defalcata in transe egale pe o perioada de 7 ani de la incheierea acordului de finantare;

d) pentru acelasi beneficiar nu pot fi cumulate alocarile prevazute la litera a) cu cele prevazute la litera c).

Articolul 19

(1) Beneficiarii Programului sunt persoane juridice de drept privat, inclusiv organizatii neguvernamentale, asociatii, fundatii si/sau grupuri fiscale, astfel cum sunt prevazute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) De asemenea, beneficiari ai Programului pot fi si Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, asociatiile si fundatiile, federatiile sau cluburile sportive care iau initiativa construirii de gradinite cu profil sportiv.

(3) Daca beneficiarii sunt societati, acestea trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa fie constituite in baza Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau a Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, cu modificarile ulterioare, republicata;

b) sa fi desfasurat activitate pe o perioada corespunzatoare cel putin unui an fiscal integral, sa nu fi avut activitatea suspendata temporar, oricand in anul curent depunerii cererii de finantare si in anul fiscal anterior si sa fi inregistrat profit din exploatare in anul fiscal anterior depunerii cererii de finantare;

c) sa nu fi avut activitatea suspendata temporar, oricand in anul curent depunerii cererii de finantare si in anul fiscal anterior;

d) sa fi inregistrat profit din exploatare in anul fiscal anterior depunerii cererii de finantare.

(4) Beneficiarul trebuie sa faca dovada detinerii unui drept care confera dreptul de constituire potrivit legii asupra terenului pe care urmeaza sa fie amplasata gradinita cu profil sportiv.

Articolul 20

(1) Pentru constructia cladirii, infiintarea, amenajarea si dotarea gradinitelor cu profil sportiv, plafonul maxim al sprijinului din surse publice ce poate fi acordat unui beneficiar este de maximum 500.000 euro.

(2) Schema de ajutor de stat pentru beneficiarii acestui program se va constitui si operationaliza prin hotarare de Guvern, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 20/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.

Articolul 21

(1) Obiectivele de investitii ce vor fi propuse trebuie sa indeplineasca standarde minime de constructie, de capacitate, de dotare generala si sportiva, de personal de specialitate si de echipamente sportive, standarde care vor fi detaliate in cadrul schemei de ajutor de stat.

(2) Cladirile in care se vor organiza gradinite cu profil sportiv pot fi cladiri noi sau cladiri existente care se vor moderniza si amenaja cu schimbarea functiunii, cu conditia ca in ultimii 5 ani sa nu fi functionat o cresa si/sau gradinita in cladirea respectiva.

(3) Activitatea in gradinitele cu profil sportiv realizate in acest program va fi mentinuta cel putin 10 ani de la obtinerea autorizatiei de functionare; in caz contrar, investitorul va rambursa suma obtinuta ca ajutor de stat.

(4) Beneficiarilor le este interzis sa inchida activitatea altor gradinite/crese aflate in administrarea lor pe o perioada de cel putin 7 ani de la acordarea ajutorului de stat. In caz contrar, investitorul va rambursa suma obtinuta ca ajutor de stat.

(5) Investitia respecta prevederile legislatiei in vigoare din domeniul constructiilor, mediului si sanatatii publice, precum si normele de functionare pentru spatii de invatamant in cazul gradinitelor cu profil sportiv.

Articolul 22

(1) Beneficiarii de sustinere financiara pentru constructia de gradinite cu profil sportiv au obligatia de a asigura locuri gratuite intr-o cota procentuala de cel putin 8% din numarul total de prescolari inmatriculati, pe o perioada de 4 ani de la obtinerea autorizatiei de functionare.

(2) Beneficiarii de sustinere financiara pentru infiintarea, amenajarea si dotarea gradinitelor cu profil sportiv au obligatia de a asigura locuri gratuite intr-o cota procentuala de cel putin 4% din numarul total de prescolari inmatriculati, pe o perioada de 4 ani de la obtinerea autorizatiei de functionare.

(3) Criteriile sociale de gratuitate se vor detalia in cadrul schemei de ajutor de stat.

(4) Beneficiarii care nu respecta prevederile de la alin. (1) si (2) platesc lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la momentul constatarii incalcarii obligatiei, inmultit cu numarul de locuri pentru care nu au acordat gratuitatea.

(5) Beneficiarii de sustinere financiara au obligatia de a asigura pentru gradinitele cu profil sportiv un program prelungit de activitate zilnica, precum si functionarea acestora pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacantelor.

(6) Beneficiarii de sustinere financiara au obligatia de a asigura accesul copiilor la un tarif accesibil, conform legislatiei in domeniul ajutorului de stat, corelat cu costul standard pentru fiecare prescolar stabilit prin Hotararea Guvernului nr. 30/2018 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/prescolar si stabilirea finantarii de baza a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, care se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/prescolar.

(7) Sustinerea financiara prevazuta la art. 18 se stabileste prin hotarare de Guvern in cadrul schemei de ajutor de stat.

Articolul 23

Categoriile de cheltuieli eligibile, respectiv cheltuielile pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului si cheltuielile pentru investitia de baza vor fi precizate in cadrul schemei de ajutor de stat.

Articolul 24

Beneficiarii de sustinere financiara pentru constructia de gradinite cu profil sportiv au obligatia ca pe perioada derularii proiectului si pe o perioada de cel putin 7 ani de functionare sa afiseze la loc vizibil, la sediul obiectivului, participarea la acest program; modul in care se va efectua afisarea va fi precizat in normele de aplicare a art. 18-23, aprobate prin hotarare de Guvern.

Articolul 25

(1) Ajutorul nerambursabil, platit in conformitate cu schema de ajutor de stat constituita in baza prezentei ordonante de urgenta, va fi suportat din bugetul de stat, respectiv din bugetul Secretariatului General al Guvernului prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 109/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministerul Finantelor Publice este autorizat sa mandateze Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Fondul Roman de Contragarantare in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului, in favoarea bancilor care acorda credite in cadrul Programului.

(3) Intre Ministerul Finantelor Publice si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, precum si cu Fondul Roman de Contragarantare se incheie cate o conventie prin care se stabilesc drepturile si obligatiile partilor in derularea Programului „gROwth - investim in copii, investim in viitor“.

Articolul 26

(1) Contractele prin care Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Fondul Roman de Contragarantare acorda garantiile de stat constituie titluri executorii si au valoare de inscrisuri autentice.

(2) Sursa de plata a garantiilor acordate de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Fondul Roman de Contragarantare in numele si contul statului pentru creditele acordate in cadrul Programului este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finantelor Publice - Actiuni Generale, titlul „Alte transferuri“ cod 55, alin. „Sume rezultate din executarea garantiilor acordate din bugetul de stat“ cod 55.01.50.

(3) Creantele rezultate din garantiile acordate si platite bancilor sunt asimilate creantelor bugetare a caror recuperare se face de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

Articolul 27

In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Finantelor Publice va elabora normele cu privire la caracteristicile si conditiile de acordare a garantiilor in cadrul programului „gROwth - investim in copii, investim in viitor“ la plafoanele de garantare si la alocarea acestora, la comisionul de gestiune a garantiei, la plata si recuperarea garantiei de stat, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.

Capitolul II Masuri fiscal-bugetare si prorogarea unor termene

Articolul 28

(1) In scopul stimularii imbunatatirii conditiilor de habitat si de alimentatie in cadrul gradinitelor cu profil sportiv, se acorda o alocatie pe persoana, suportata de la bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, al carei cuantum se va stabili prin hotarare a Guvernului pe baza de costuri-standard.

(2) Gradinitele cu profil sportiv care vor beneficia de acest sprijin se certifica de catre Comitetul Olimpic si Sportiv Roman.

Articolul 29

(1) In anul 2018, sumele ramase neutilizate, determinate ca diferenta intre creditele bugetare aprobate si platile efectuate, prevazute in bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice la capitolul 88.01 „Cheltuieli din sume ramase neutilizate in anul anterior“, titlul 80 „Imprumuturi“, articolul 80.10 „Cheltuieli din sume ramase neutilizate in anul anterior“, destinate pentru finantarea unor cheltuieli aferente obligatiilor ce deriva din acorduri internationale, ratificate prin legi, in vederea finantarii proiectelor bilaterale de colaborare si de investitii, se vireaza de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice intr-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.

(2) Sumele virate in contul prevazut la alin. (1) se transfera in primele 5 zile lucratoare ale anului urmator de catre ordonatorul principal de credite intr-un cont de venituri ale bugetului de stat.

(3) Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice ca, dupa intrarea in vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2019, la propunerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, sa majoreze veniturile bugetului de stat la o pozitie distincta, precum si cheltuielile bugetului de stat si cheltuielile prevazute in bugetul aprobat al ordonatorului principal de credite la o pozitie distincta, cu sumele virate potrivit prevederilor alin. (2).

(4) Sumele suplimentate in bugetul ordonatorului principal de credite potrivit alin. (3) se utilizeaza cu aceeasi destinatie.

Articolul 30

Evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici pentru anul 2018 se realizeaza pana la data de 31 martie 2019.

Articolul 31

Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se mentine la 1.100 lei si, incepand cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majoreaza cu 15% si este de 1.265 lei.

Articolul 32

Incepand cu 1 ianuarie 2019, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr. 196/2009, cu modificarile ulterioare, se mentine la 640 lei si incepand cu 1 septembrie 2019 se majoreaza cu 10% si este de 704 lei.

Articolul 33

In anul 2019, indicele de corectie prevazut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 1,20.

Articolul 34

(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu 1 ianuarie 2019, salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie, indemnizatiile de incadrare se majoreaza cu 1/4 din diferenta dintre salariul de baza, solda de functie/salariul de functie, indemnizatia de incadrare prevazute de lege pentru anul 2022 si cel/cea din luna decembrie 2018.

(2) Incepand cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice, se mentine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.

(3) Ordonatorii de credite raspund in conditiile legii de stabilirea nivelului sporurilor cu respectarea alin. (2) si cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate prin buget pe anul 2019.

(4) Pentru personalul incadrat in unitatile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unitatile administrativ-teritoriale, aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, influentele financiare determinate de cresterile salariale prevazute la alin. (1) se asigura prin transferuri din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, de la titlul VI Transferuri intre unitati ale administratiei publice.

(la 30-05-2019, Articolul 34 din Capitolul II a fost completat de Articolul IV din ORDONANTA DE URGENTA nr. 35 din 23 mai 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 30 mai 2019 )

(5) In aplicarea prevederilor alin. (4), influentele financiare determinate de cresterile salariale se acorda pe baza de documente justificative in conditiile stabilite prin contractele incheiate intre casele de asigurari de sanatate si unitatile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unitatile administrativ-teritoriale, reglementate prin ordin al ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

(la 30-05-2019, Articolul 34 din Capitolul II a fost completat de Articolul IV din ORDONANTA DE URGENTA nr. 35 din 23 mai 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 30 mai 2019 )

(6) Pentru aplicarea prevederilor alin. (4) sumele aferente platii influentelor financiare determinate de cresterile salariale prevazute la alin. (1) se asigura pe anul 2019 prin virari de credite de angajament si credite bugetare de la titlul II Bunuri si servicii.

(la 30-05-2019, Articolul 34 din Capitolul II a fost completat de Articolul IV din ORDONANTA DE URGENTA nr. 35 din 23 mai 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 30 mai 2019 )

Articolul 35

(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, in perioada 2019-2021, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza in cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzator acestora.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in anul 2019, pentru activitatea desfasurata de personalul militar, politisti, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si personalul civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala, in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, se acorda drepturile prevazute de legislatie aferente lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezinta solda de functie/salariul de functie/salariul de baza cuvenit(a).

(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), munca suplimentara prestata in perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de catre personalul cu statut special care are atributii pentru desfasurarea activitatilor deosebite cu caracter operativ sau neprevazut in domeniul ordinii si sigurantei publice, in respectarea regimului frontierei de stat a Romaniei, in situatii de urgenta, in personalizarea, emiterea si evidenta generala a documentelor de identitate si a pasapoartelor simple, in emiterea si evidenta permiselor de conducere si a certificatelor de inmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum si de catre functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzator, se plateste cu o majorare de 75% din solda de functie/salariul de functie cuvenit(a), proportional cu timpul efectiv lucrat in aceste conditii. Plata majorarii se efectueaza in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in urmatoarele 60 de zile dupa prestarea muncii suplimentare.

(4) Plata majorarii prevazute la alin. (3) se efectueaza astfel incat sa se incadreze in limita de 3% din suma soldelor de functie/salariilor de functie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional detinut, gradatiilor si a soldelor de comanda/salariilor de comanda.

(5) In cazul functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, limita de 3% prevazuta la alin. (3) se stabileste la nivelul bugetului centralizat al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

(6) In situatia prevazuta la alin. (3), munca suplimentara prestata peste programul normal de lucru se poate plati numai daca efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa de seful ierarhic, in scris, fara a se depasi 180 de ore anual. In cazuri cu totul deosebite, munca suplimentara se poate efectua si peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite si cu acordul sindicatelor reprezentative sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor, potrivit legii, precum si cu incadrarea in fondurile bugetare aprobate.

(7) Conditiile de stabilire a majorarii prevazute la alin. (3), precum si activitatile deosebite cu caracter operativ sau neprevazut pentru care se acorda acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(8) Dispozitiile alin. (3)-(7) nu aduc atingere prevederilor art. 35 alin. (2), care se aplica in mod corespunzator.

(9) Ordonatorii de credite raspund in conditiile legii de stabilirea si acordarea drepturilor prevazute la alin. (2)-(4) numai in conditiile incadrarii in cheltuielile de personal aprobate prin buget.

Articolul 36

(1) In perioada 2019-2020, personalul din cadrul institutiilor si autoritatilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, beneficiaza de vouchere de vacanta in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 94/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de indemnizatia de hrana prevazuta la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

(1^1) Cuantumul indemnizatiilor de hrana acordate conform alin. (1) personalului din cadrul institutiilor din sistemul sanitar si de asistenta sociala nu se ia in calcul la determinarea limitei prevazute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

(la 25-02-2019, Articolul 36 din Capitolul II a fost completat de Articolul 4 din ORDONANTA DE URGENTA nr. 10 din 19 februarie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 149 din 25 februarie 2019 )

(2) In perioada 2019-2021, institutiile si autoritatile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, nu acorda personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu exceptia tichetelor de cresa, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

(3) In perioada 2019-2021, institutiile si autoritatile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, nu acorda personalului din cadrul acestora premii.

(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), in perioada 2019-2021 se pot acorda premii pentru sportivii si colectivele tehnice care au obtinut performante deosebite la actiunile sportive internationale si nationale oficiale, pentru elevii, studentii, cercetatorii si profesorii care au obtinut distinctii la olimpiadele internationale si concursurile internationale si nationale pe discipline de invatamant si pentru profesorii care iau pregatit pe acestia, cu incadrarea in alocarea bugetara.

(5) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in anii 2019-2020, pentru personalul militar, politistii, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si personalul civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala se deconteaza serviciile turistice prestate de orice structura de primire turistica aflata pe teritoriul Romaniei, in limita valorica prevazuta la art. 1 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 94/2014, cu modificarile si completarile ulterioare. Cuantumul sumelor decontate nu se ia in calcul la determinarea limitei prevazute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

Articolul 37

(1) In perioada 2019-2021, pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, indemnizatiile, compensatiile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare, care nu fac parte din solda lunara bruta/salariul lunar brut, se mentin la nivelul lunii decembrie 2018.

(2) In perioada 2019-2021, cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament se mentin in plata la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

Articolul 38

In perioada 2019-2021, numarul maxim de posturi care se finanteaza din fonduri publice, pentru institutiile si autoritatile publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, se stabileste de catre ordonatorii de credite astfel incat sa se asigure plata integrala a drepturilor de natura salariala acordate in conditiile legii, cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate prin buget.

Articolul 39

(1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din institutiile si autoritatile publice, devenite executorii in perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel:

a) in primul an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;

b) in al doilea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;

c) in al treilea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;

d) in al patrulea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;

e) in al cincilea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) Procedura de plata esalonata prevazuta la alin. (1) se aplica si in ceea ce priveste plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti devenite executorii in perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, avand ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

(3) In cursul termenului prevazut la alin. (1), orice procedura de executare silita se suspenda de drept.

(4) Sumele prevazute la alin. (1), platite in temeiul prezentei ordonante de urgenta, se actualizeaza cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica.

(5) La sumele actualizate in conditiile alin. (4) se acorda dobanda legala remuneratorie, calculata de la data la care hotararea judecatoreasca a ramas executorie.

(6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilita procedura de efectuare a platii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevazute la alin. (1).

Articolul 40

(1) In perioada 2019-2021 se mentin in plata la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2018 urmatoarele drepturi:

a) indemnizatiile prevazute de Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare;

b) drepturile prevazute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia drepturilor prevazute la art. 1;

c) drepturile prevazute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia drepturilor prevazute la art. 11;

d) drepturile prevazute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificarile si completarile ulterioare;

e) indemnizatiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;

f) indemnizatiile prevazute de Legea nr. 309/2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961, cu modificarile si completarile ulterioare;

g) indemnizatia prevazuta de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania, republicata;

h) cuantumul indemnizatiei presedintelui Consiliului National al Persoanelor Varstnice, prevazuta de Legea nr. 16/2000 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului National al Persoanelor Varstnice, republicata;

i) indemnizatia lunara, prevazuta la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti“ si a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare, cu modificarile si completarile ulterioare;

j) cuantumul indemnizatiilor acordate membrilor Academiei Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, membrilor Academiei de Stiinte Medicale din Romania si membrilor Academiei de Stiinte Tehnice din Romania;

k) cuantumul sprijinului material acordat urmasilor membrilor Academiei Romane si urmasilor membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania;

l) ajutorul lunar pentru sotul supravietuitor, acordat in temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru sotul supravietuitor, cu modificarile ulterioare;

m) indemnizatiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) si art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind reparatiile morale si materiale pentru fostele cadre militare active, indepartate abuziv din armata in perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, cu modificarile si completarile ulterioare;

n) indemnizatiile si bursele prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoasterea meritelor personalului armatei participant la actiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia si urmasilor celui decedat, aprobata cu modificari prin Legea nr. 111/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) In perioada 2019-2021, indemnizatiile stabilite in baza Legii recunostintei pentru victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, pentru revolta muncitoreasca anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 si pentru revolta muncitoreasca anticomunista din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se acorda in cuantumul cuvenit sau aflat in plata in luna decembrie 2018.

(3) In perioada 2019-2021, rentele viagere prevazute la art. 64 din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se acorda in cuantumul aflat in plata in luna decembrie 2018.

Articolul 41

(1) In perioada 2019-2021 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica in situatia incetarii raporturilor de munca sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.

Articolul 42

(1) Nerespectarea de catre ordonatorii de credite a prevederilor art. 34 alin. (3), art. 35 alin. (3), art. 36 alin. (2)-(4), art. 37-39 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50.000 lei la 100.000 lei. Amenda se aplica persoanelor fizice care au indeplinit calitatea de ordonator de credit la data savarsirii faptei.

(2) Constatarea contraventiei prevazute la alin. (1) si aplicarea sanctiunii se fac de catre organele de inspectie economico-financiara din cadrul Ministerului Finantelor Publice si de Curtea de Conturi.

(3) Dispozitiile prezentului articol se completeaza cu dispozitiile legale care reglementeaza regimul juridic al contraventiilor.

Articolul 43

Operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat care aplica prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/2013 privind intarirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitatile administrativ-teritoriale sunt actionari unici ori majoritari sau detin direct ori indirect o participatie majoritara, aprobata cu completari prin Legea nr. 47/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, distribuie si vireaza in conditiile legii, in termen de 60 de zile de la data aprobarii situatiilor financiare aferente anului 2018, sub forma de dividende sau varsaminte la bugetul de stat, in cazul regiilor autonome, 35% din sumele repartizate la alte rezerve, in conditiile art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobata cu modificari prin Legea nr. 769/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, regasite in conturile de disponibilitati banesti existente in casa si conturi la banci precum si cele aferente investitiilor pe termen scurt la data de 31 decembrie 2018 si care la aceeasi data nu sunt angajate, prin contracte de achizitie, pentru a fi utilizate ca surse proprii de finantare.

Articolul 44

Prevederile art. 19 lit. b) si c) ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzator si in perioada 2019-2021.

Articolul 45

Prevederile art. 10 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 80/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator si in anul 2019.

Articolul 46

(1) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, prim-ministrul si ministrul finantelor publice semneaza o declaratie de raspundere prin care se atesta, exclusiv, corectitudinea si integralitatea informatiilor din Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2019-2021.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicata, prim-ministrul si ministrul finantelor publice semneaza o declaratie ce atesta exclusiv incadrarea proiectului de buget pe anul 2019 si perspectiva 2020-2022 in tintele, obiectivele si prioritatile asumate prin Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2019-2021.

(3) Prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicata, nu se aplica pentru planificarea bugetara pe anul 2019 si perspectiva 2020-2022.

Articolul 47

(1) Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2019, incepand cu luna urmatoare intrarii in vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019, ministrul finantelor publice poate aproba lunar, pana la finele lunii in curs pentru luna urmatoare, limite lunare de credite bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finantati integral de la bugetul de stat, in cadrul carora ordonatorii principali de credite deschid si repartizeaza credite bugetare pentru bugetul propriu si pentru institutiile publice subordonate.

(2) In vederea mentinerii echilibrului bugetar, in anul 2019, incepand cu luna urmatoare intrarii in vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019, ministrul finantelor publice poate aproba limite lunare pentru creditele de angajament, pentru ordonatorii principali de credite finantati integral de la bugetul de stat, in cadrul carora pot fi incheiate angajamente legale pe tot parcursul anului 2019 pentru bugetul propriu si pentru institutiile publice subordonate.

(3) Se autorizeaza ministrul finantelor publice sa aprobe modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite stabilite potrivit alin. (1) si (2) in cazuri deosebite si pe baza fundamentarilor justificate, precum si ca urmare a utilizarii, in conditiile legii, a fondurilor la dispozitia Guvernului.

Articolul 48

(1) Ordonatorul principal de credite aproba in bugetul Politiei Romane, Politiei de Frontiera Romane si Directiei Generale Anticoruptie un depozit in lei sau in valuta pentru actiunile structurilor specializate privind pregatirea, organizarea, asigurarea suportului logistic si/sau punerii in executare a actiunilor privind protectia martorilor, constatarea infractiunilor flagrante, folosirea investigatorilor sub acoperire, colaboratorilor ori informatorilor, testarea integritatii profesionale a personalului Ministerului Afacerilor Interne, precum si pentru actiunile privind utilizarea metodelor speciale de supraveghere sau cercetare prevazute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de legile de organizare si functionare a acestora.

(2) Depozitul prevazut la alin. (1) se constituie la capitolul 61.01 „Ordine publica si siguranta nationala“, titlul 20 „Bunuri si servicii“, alineatul 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri si servicii“ si se stabileste in limita bugetului aprobat institutiilor care fac parte din structurile specializate, conform prevederilor legale.

(3) In contabilitatea generala, documentele privind necesitatea si oportunitatea efectuarii cheltuielilor din depozitul prevazut la alin. (1), aprobate de ordonatorul de credite sau persoana imputernicita conform prevederilor legale in vigoare, reprezinta documentele justificative de trecere imediata pe cheltuieli.

(4) Modul de planificare, evidenta, utilizare, justificare si control al depozitului prevazut la alin. (1) se stabileste prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Articolul 49

In perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2019 se suspenda aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru prescolari si elevii din clasele I-IV din invatamantul de stat si confesional, cu modificarile ulterioare.

Articolul 50

In perioada 2019-2021 nu se aplica prevederile art. 8 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

Articolul 51

Termenul prevazut la art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor masuri speciale de impozitare a activitatilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice si al gazului natural, cu modificarile ulterioare, se proroga pana la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.

Articolul 52

Termenul prevazut la art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor masuri speciale pentru impozitarea exploatarii resurselor naturale, altele decat gazele naturale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 261/2013, cu modificarile ulterioare, se proroga pana la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.

Articolul 53

(1) Incepand cu 1 ianuarie 2019 organizatorii de jocuri de noroc online prevazuti in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 246/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia de a plati o taxa lunara reprezentand 2% calculata la totalul taxelor de participare incasate lunar.

(2) Taxa mentionata la alin. (1) se calculeaza, se declara si se plateste la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care s-au incasat taxele de participare.

(3) Modalitatea de calcul al taxei prevazute la alin. (1) se stabileste prin ordin al presedintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc. Modalitatea de declarare si plata a taxei prevazute la alin. (1) se stabileste prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Capitolul III Modificarea si completarea unor acte normative

Articolul 54

Alineatul (1) al articolului 4 din Legea nr. 246/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului de Drept Public si Stiinte Administrative al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, cu modificarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 4

(1) Cheltuielile curente si de capital ale Institutului se finanteaza integral din venituri proprii.

Articolul 55

Dupa alineatul (4) al articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu urmatorul cuprins:

(4^1) Prin exceptie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere si personalul de indrumare si control din invatamant beneficiaza:

a) incepand cu 1 ianuarie 2019 de prima transa de 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazut de lege pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018;

b) incepand cu 1 ianuarie 2020 de a doua transa de 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazut de lege pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018;

c) incepand cu 1 septembrie 2020 de salariile de baza prevazute de lege pentru anul 2022.

Articolul 56

Articolele 367-375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.

Articolul 57

(1) Disponibilitatile Ministerului Sanatatii provenite din incasarea veniturilor aferente contributiilor stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la data abrogarii acestuia, existente la data de 31 decembrie 2018, se vireaza integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice in termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(2) Restituirile de sume aferente veniturilor incasate din contributiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se efectueaza de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevazute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(3) Cheltuielile finantate pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, din contributiile constituite ca venituri proprii ale Ministerului Sanatatii, prevazute de Legea nr. 95/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor finanta de la bugetul de stat, cel putin la nivelul platilor efectuate in anul 2018.

Articolul 58

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 246/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 10, alineatele (4) si (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(4) Se infiinteaza pe langa O.N.J.N. o activitate finantata integral din venituri proprii in conformitate cu prevederile Legii nr 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru promovarea respectarii principiilor si masurilor privind jocurile de noroc responsabile social, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 20/2013 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, cu modificarile si completarile ulterioare. Veniturile proprii se constituie din contributiile organizatorilor jocurilor de noroc licentiati, cu urmatoarele contributii anuale:

(i) organizatorii de jocuri de noroc la distanta licentiati din clasa I - 5.000 euro anual;

(ii) persoanele juridice implicate direct in domeniul jocurilor de noroc traditionale si la distanta licentiate din clasa II - 1.000 euro anual;

(iii) jocurile la distanta monopol de stat clasa III - 5.000 euro anual;

(iv) organizatorii de jocuri de noroc traditionale licentiati - 1.000 euro anual.

(5) Veniturile proprii prevazute la alin. (4) au natura juridica unei creante bugetare si se executa conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza notificarii O.N.J.N. ce reprezinta titlu executoriu.

2. La articolul 10, dupa alineatul (5) se introduc sase noi alineate, alineatele (5^1)-(5^6), cu urmatorul cuprins:

(5^1) Veniturile activitatii proprii se utilizeaza pentru prevenirea dependentei de jocuri de noroc si vor fi alocate pentru activitatile si programele de protectie a tinerilor si a jucatorilor impotriva jocurilor de noroc, prevenirea si tratamentul dependentei de jocuri de noroc, realizarea promovarii si publicitatii responsabile, solutionarea prompta si eficienta a litigiilor dintre un organizator de joc si un jucator, sub conditiile si in conformitate cu procedura stabilita prin ordin al presedintelui O.N.J.N.

(5^2) Activitatea prevazuta la alin. (4) se incadreaza in acelasi capitol bugetar la care este incadrat si ordonatorul de credite pe langa care s-a infiintat.

(5^3) Bugetul de venituri si cheltuieli pentru aceasta activitate se elaboreaza si se aproba odata cu bugetul O.N.J.N., conform prevederilor legale in vigoare.

(5^4) Excedentul anual rezultat din executia bugetului de venituri si cheltuieli al activitatii se reporteaza in anul urmator cu aceeasi destinatie, conform prevederilor legale in vigoare.

(5^5) Executia de casa a bugetului de venituri si cheltuieli al activitatii se realizeaza prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale in vigoare.

(5^6) Raportarea executiei de casa a bugetului de venituri si cheltuieli al activitatii se efectueaza in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

3. La articolul 10, alineatul (8) se abroga.

4. La articolul 13, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Taxele percepute pentru obtinerea licentei de organizare a jocurilor de noroc si a autorizatiei de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces prevazuta la alin. (4), precum si celelalte taxe prevazute in prezenta ordonanta de urgenta constituie venit la bugetul de stat.

5. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (i), litera C se abroga.

6. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (iv), litera C se abroga.

7. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (v), litera D se abroga.

8. La anexa, la punctul 1 subpunctul II litera G, punctul (i) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(i) slot machine clasa A: 3.600 euro

9. La anexa, la punctul 3, litera A se modifica si va avea urmatorul cuprins:

A. Pentru videoloterie (VLT): 3% aplicata asupra venitului din jocurile de noroc ale operatorului licentiat. Taxa se vireaza in totalitate la bugetul de stat, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare, pentru luna anterioara.

Articolul 59

Disponibilitatile Ministerului Tineretului si Sportului provenite din incasarea veniturilor aferente cotei de 1% din taxele si accizele aplicate la nivel national pentru tigarete, tigari si bauturi alcoolice, existente la data de 31 decembrie 2018, se vireaza integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 60

Articolul 37 din Legea nr. 318/2015 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015, se abroga.

Articolul 61

Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 22, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins:

(1^1) Pentru perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clientii casnici furnizarea de energie electrica se realizeaza in conditii reglementate, de catre ANRE.

2. La articolul 22 alineatul (2), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

d) sa aprobe si sa publice tarifele aplicate de furnizorii de ultima instanta clientilor casnici pentru perioada 1 martie 2019-28 februarie 2022.

3. La articolul 28, dupa litera b) se introduce o noua litera, litera b^1), cu urmatorul cuprins:

b^1) sa livreze furnizorilor de ultima instanta, in perioada 1 martie 2019-28 februarie 2022, energia electrica necesara asigurarii consumului clientilor casnici pentru care aplica tarife reglementate, in conformitate cu reglementarile elaborate de ANRE;

4. La articolul 28, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

c) sa oferteze public si nediscriminatoriu pe piata concurentiala intreaga energie electrica ramasa disponibila dupa indeplinirea obligatiei prevazute la lit. b^1).

5. La articolul 55, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 55

(1) Furnizorii de ultima instanta sunt obligati sa asigure furnizarea de energie electrica, in conditii de calitate si la preturi rezonabile, transparente, usor comparabile si nediscriminatorii conform reglementarilor ANRE, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (1) si (1^1), urmatoarelor categorii de clienti:

a) clientii finali care, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nu si-au exercitat dreptul la eligibilitate:

b) clientii casnici si clientii noncasnici cu numar mediu scriptic de salariati mai mic de 50 si o cifra de afaceri anuala sau o valoare totala a activelor din bilantul contabil anual care nu depaseste 10 milioane de euro

6. La articolul 63, alineatul (3) se abroga.

7. La articolul 75 alineatul (1), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

c) tarife/preturi reglementate pentru furnizarea de energie electrica clientilor prevazuti la art. 55 alin. (1) cu respectarea prevederilor art. 22, pana la eliminarea acestora.

8. La articolul 76, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), cu urmatorul cuprins:

(4) Preturile de vanzare ale producatorilor pentru clientii casnici se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate de ANRE la inceputul fiecarui an.

(5) Diferentele de costuri de achizitie din anii 2018 si 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin preturile practicate, se vor recupera pana la data de 30.06.2022, conform reglementarilor ANRE.

9. La articolul 93, dupa punctul 47 se introduce un nou punct, punctul 48, cu urmatorul cuprins:

48. nerespectarea prevederilor art. 28 lit. b^1) si c).

10. La articolul 93, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins:

(2^1) Contraventia prevazuta la alin. (1) pct. 48 se sanctioneaza cu amenda in cuantum de 10% din cifra de afaceri a anului anterior aplicarii sanctiunii contraventionale.

11. La articolul 104, alineatul (7) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(7) Dupa adjudecarea concesiunii, in vederea desfasurarii activitatii, concesionarul solicita autorizatiile/licentele specifice prevazute de legislatia in vigoare. Acesta are obligatia sa asigure si furnizarea gazelor naturale in regim reglementat la clientii casnici care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate pana la data eliminarii preturilor reglementate, scop pentru care are obligatia sa detina si licenta pentru activitatea de furnizare de gaze naturale; pentru operatorul economic care, potrivit prevederilor legale, are obligatia de a realiza separarea legala a activitatilor de distributie si furnizare, operatorul economic afiliat acestuia detine licenta pentru activitatea de furnizare de gaze naturale si are obligatia sa asigure furnizarea gazelor naturale in regim reglementat la clientii casnici care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate pana la data eliminarii preturilor reglementate.

12. La articolul 124, dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu urmatorul cuprins:

(1^1) Pentru perioada 1 mai 2019-28 februarie 2022, producatorii, inclusiv filialele acestora si/sau afiliatii apartinand aceluiasi grup de interes economic care desfasoara atat activitati de extractie, cat si activitati de vanzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul Romaniei au obligatia sa vanda cu pretul de 68 lei/MWh cantitatile de gaze naturale rezultate din activitatea de productie interna curenta catre furnizorii clientilor casnici si ai producatorilor de energie termica, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinata consumului populatiei. In aceasta perioada, producatorul are obligatia sa vanda in primul rand catre furnizori sau clienti, dupa caz, in conditii reglementate de ANRE, pentru asigurarea intregului necesar de consum al clientilor casnici si al producatorilor de energie termica, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinata consumului populatiei, din productia curenta si/sau din depozitele de inmagazinare.

(1^2) Producatorii, inclusiv filialele acestora si/sau afiliatii apartinand aceluiasi grup de interes economic care desfasoara atat activitati de extractie, cat si activitati de vanzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul Romaniei nu vor mai incheia contracte de vanzare cu livrare pe teritoriul Romaniei, la preturi mai mari de 68 lei/MWh pentru cantitatile de gaze naturale destinate acoperirii consumului clientilor casnici si al producatorilor de energie termica, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinata consumului populatiei. Diferentele de costuri de achizitie din anii 2018 si 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin preturile practicate, se vor recupera pana la data de 30 iunie 2022, conform reglementarilor ANRE.

(1^3) Pretul de achizitie platit pentru gazele din productia interna curenta necesare pentru acoperirea consumului clientilor casnici si al producatorilor de energie termica, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinata consumului populatiei, nu poate depasi valoarea de 68 lei/MWh, indiferent de vanzator.

(la 29-03-2019, Punctul 12. din Articolul 61 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

13. La articolul 174, dupa alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu urmatorul cuprins:

(7^1) Prin exceptie de la alin. (7), clientii casnici care si-au exercitat dreptul de eligibilitate au dreptul sa revina la furnizarea reglementata.

14. Abrogat.

(la 29-03-2019, Punctul 14. din Articolul 61 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

15. La articolul 194, dupa punctul 42 se introduce un nou punct, punctul 43, cu urmatorul cuprins:

43. nerespectarea prevederilor art. 124 alin. (1^1)-(1^3) de la articolul 124.

16. La articolul 195, dupa alineatul (4^1) se introduce un nou alineat, alineatul (4^2), cu urmatorul cuprins:

(4^2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, contraventia prevazuta la art. 194 pct. 43 se sanctioneaza cu amenda in cuantum de 10% din cifra de afaceri a anului anterior aplicarii sanctiunii contraventionale.

Articolul 62

Articolul 12 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor alocate Romaniei pentru agricultura, dezvoltare rurala, pescuit si afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin instrumente financiare de garantare si creditare, precum si pentru sustinerea obiectivelor nationale de politica agricola, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul continut:

Articolul 12

(1) Sumele alocate in baza prezentei legi, ramase neutilizate dupa finalizarea Programului SAPARD, precum si cele rezultate din rambursarea creditelor garantate de fondurile de garantare se vor utiliza in continuare pentru acordarea de garantii beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondului european pentru pescuit si Fondului european de garantare agricola si pentru majorarea capitalului social al Societatii Nationale Casa de Comert Agroalimentar UNIREA infiintata prin Hotararea Guvernului nr. 933/2018 privind infiintarea Societatii Nationale Casa Romana de Comert Agroalimentar UNIREA - S.A., cu respectarea prevederilor in domeniul ajutorului de stat.

(2) Sumele destinate majorarii capitalului social al Societatii Nationale Casa de Comert Agroalimentar UNIREA, potrivit prevederilor alin. (1), se aproba prin hotarare a Guvernului.

Articolul 63

Alineatul (6) al articolului 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, aprobata prin Legea nr. 258/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(6) Restituirea sumelor prevazute la alin. (1) se realizeaza, in baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel:

a) pentru taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, in perioada 1 ianuarie 2018-30 iunie 2019;

b) pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, in perioada 1 septembrie 2018-30 iunie 2019.

Articolul 64

(1) Sumele ramase de restituit, reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru care au fost emise decizii de solutionare a cererii de restituire potrivit art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2017, aprobata prin Legea 258/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se restituie, din oficiu, de organele emitente ale acestora, pana la data de 30 iunie 2019.

(2) Sumele ramase de restituit, reprezentand timbru de mediu pentru care au fost emise decizii de solutionare a cererii de restituire potrivit art. 5 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2017, aprobata prin Legea nr. 258/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se restituie, din oficiu, de organele emitente ale acestora, pana la data de 30 iunie 2019.

Articolul 65

Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 947 din 22 decembrie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 4, dupa alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu urmatorul cuprins:

(6) O persoana nu poate presta activitati in regim zilier mai mult de 120 de zile in decursul unui an calendaristic, indiferent de numarul de beneficiari, cu exceptia zilierilor care presteaza activitati in domeniul cresterii animalelor in sistem extensiv prin pasunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activitati sezoniere in cadrul gradinilor botanice aflate in subordinea universitatilor acreditate, precum si in domeniul viticol, pentru care perioada poate fi de 180 de zile in decursul unui an calendaristic.

(7) Beneficiarul nu poate utiliza o persoana mai mult de 25 de zile calendaristice in mod continuu in activitatile de tip zilier.

(8) Daca activitatea depusa de zilier necesita o perioada mai mare decat cea prevazuta la alin. (7), acesta poate fi utilizat pe baza de contract de munca pe perioada determinata.

2. La articolul 13, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 13

(1) Munca necalificata cu caracter ocazional se poate presta in urmatoarele domenii prevazute in Clasificarea activitatilor din economia nationala, actualizata:

a) agricultura, vanatoare si servicii anexe - diviziunea 01;

b) silvicultura, cu exceptia exploatari forestiere - diviziunea 02;

c) pescuit si acvacultura - diviziunea 03;

3. La articolul 14 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 14

(1) Urmatoarele fapte savarsite de beneficiar si zilier constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

4. La articolul 14 alineatul (1), dupa litera h) se introduce o noua litera, litera i), cu urmatorul cuprins:

i) nerespectarea de catre zilier a prevederilor art. 4 alin. (6) se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 2.000 lei.

5. La articolul 14, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de cel mult 15 zile de la data inmanarii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute la alin. (1), agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal.

Articolul 66

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 60, dupa punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu urmatorul cuprins:

5. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor prevazute la art. 76 alin. (1)-(3), in perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) angajatorii desfasoara activitati in sectorul constructii care cuprind:

(i) activitatea de constructii definita la codul CAEN 41.42.43 - sectiunea F - Constructii;

(ii) domeniile de producere a materialelor de constructii, definite de urmatoarele coduri CAEN:

2312 - Prelucrarea si fasonarea sticlei plate;

2331 - Fabricarea placilor si dalelor din ceramic;

2332 - Fabricarea caramizilor, tiglelor si altor produse pentru constructii din argila arsa;

2361 - Fabricarea produselor din beton pentru constructii;

2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru constructii;

2363 - Fabricarea betonului;

2364 - Fabricarea mortarului;

2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment si ipsos;

2370 - Taierea, fasonarea si finisarea pietrei;

2223 - Fabricarea articolelor din material plastic pentru constructii;

1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie si tamplarie pentru constructii;

2512 - Fabricarea de usi si ferestre din metal;

2511 - Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice;

0811 - Extractia pietrei ornamentale si a pietrei pentru constructii, extractia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei si a ardeziei;

0812 - Extractia pietrisului si nisipului;

711 - Activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica;

b) angajatorii realizeaza cifra de afaceri din activitatile mentionate la lit. a) in limita a cel putin 80% din cifra de afaceri totala, calculata cumulat de la inceputul anului, inclusiv luna in care aplica scutirea;

c) veniturile brute lunare din salarii si asimilate salariilor prevazute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplica scutirea, sunt cuprinse intre 3.000 si 30.000 lei lunar inclusiv si sunt realizate in baza contractului individual de munca;

d) scutirea se aplica potrivit instructiunilor la ordinul comun al ministrului finantelor publice, al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice si al ministrului sanatatii, prevazut la art. 147 alin. (17), iar Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate reprezinta declaratie pe propria raspundere pentru indeplinirea conditiilor de aplicare a scutirii.

2. La articolul 76 alineatul (3), litera h) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

h) bilete de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, cu exceptia destinatiilor si limitelor prevazute la alin. (4) lit. a), tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor de cresa si tichetelor culturale, acordate potrivit legii.

3. La articolul 76 alineatul (3), dupa litera h) se introduce o noua litera, litera i), cu urmatorul cuprins:

i) indemnizatia de hrana si indemnizatia de vacanta acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare.

4. La articolul 105, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) In cazul persoanelor fizice/membrilor asocierilor fara personalitate juridica, cultivarea terenurilor cu soiuri de plante pentru productia destinata furajarii animalelor detinute de contribuabilii respectivi pentru care venitul se determina pe baza normelor de venit si a celor prevazute la alin. (2) nu genereaza venit impozabil.

5. La articolul 105, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:

(5) Metodologia de aplicare a prevederilor alin. (4) se stabileste prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, cu avizul Ministerului Finantelor Publice.

6. La articolul 122 alineatul (4), literele a) si c) si alineatul (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(4) Nu se depune Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice - cap. I, pentru urmatoarele categorii de venituri:

a) venituri nete determinate pe baza de norma de venit, cu exceptia celor care au completat si depus declaratia prevazuta la art. 120 alin. (4);

(...)

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor sub forma de arenda, a caror impunere este finala potrivit prevederilor art. 84 alin. (8), precum si venituri din cedarea folosintei bunurilor pentru care chiria este exprimata in lei si nu s-a optat pentru stabilirea venitului net anual in sistem real, iar la sfarsitul anului anterior nu indeplinesc conditiile pentru calificarea veniturilor in categoria veniturilor din activitati independente;

(5) Declaratia prevazuta la alin. (1)-(3) se completeaza si se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.

7. La articolul 125, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) Asocierile, cu exceptia celor care realizeaza venituri din activitati agricole impuse pe baza normelor de venit, au obligatia sa depuna la organul fiscal competent, pana la data de 15 februarie a anului urmator, declaratii anuale de venit, conform modelului stabilit prin ordin al presedintelui A.N.A.F., care vor cuprinde si distributia venitului net/pierderii aferent asociatilor.

8. La articolul 133 alineatul (15), dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:

c) bonificatia prevazuta la lit. a) de care beneficiaza persoanele fizice care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazute la art. 120 se acorda de catre organul fiscal.

9. La articolul 133, dupa alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (15^1), cu urmatorul cuprins:

(15^1) Procedura de acordare a bonificatiei prevazuta la alin. (15) se stabileste prin ordin al presedintelui A.N.A.F.

10. Dupa articolul 138 se introduce un nou articol, articolul 138^1, cu urmatorul cuprins:

Articolul 138^1

Prevederi speciale pentru domeniul constructiilor

(1) In perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor realizate in baza contractelor individuale de munca incheiate cu angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5, cota contributiei de asigurari sociale prevazuta la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale.

(la 17-01-2019, Alin. (1) al art. 138^1, pct. 10 al art. 66 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019)

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) care datoreaza contributia la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contributii in limita cotei prevazute la alin. (1).

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica potrivit instructiunilor la ordinul comun al ministrului finantelor publice, al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice si al ministrului sanatatii, prevazut la art. 147 alin. (17).

11. La articolul 139 alineatul (1), dupa litera q) se introduce o noua litera, litera r), cu urmatorul cuprins:

r) indemnizatia de hrana si indemnizatia de vacanta acordata potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

12. Articolul 140 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 140

Baza de calcul al contributiei de asigurari sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora

(1) Pentru persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, baza lunara de calcul pentru contributia de asigurari sociale o reprezinta suma castigurilor brute prevazute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obtin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra carora se datoreaza contributia, pentru activitatea desfasurata in conditii deosebite, speciale sau in alte conditii de munca.

(2) Nu se cuprind in baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale datorate de angajatorii care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5 veniturile din salarii si asimilate salariilor realizate de persoanele fizice realizate in baza contractelor individuale de munca incheiate cu acesti angajatori, in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv.

13. La articolul 142, litera r) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

r) biletele de valoare sub forma tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor cadou, tichetelor de cresa, tichetelor culturale, acordate potrivit legii;

14. La articolul 146, alineatele (5) si (5^1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(5) Calculul contributiei de asigurari sociale datorate de catre persoanele fizice care obtin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum si de catre institutiile prevazute la art. 136 lit. d)-f) se realizeaza prin aplicarea cotelor stabilite potrivit art. 138 lit. a) sau art. 138^1 alin. (1) si (2), dupa caz, asupra bazelor lunare de calcul prevazute la art. 139, art. 143-145, dupa caz, in care nu se includ veniturile prevazute la art. 141 si 142.

(5^1) Contributia de asigurari sociale datorata de catre persoanele fizice care obtin venituri din salarii sau asimilate salariilor, in baza unui contract individual de munca cu norma intreaga sau cu timp partial, calculata potrivit alin. (5), nu poate fi mai mica decat nivelul contributiei de asigurari sociale calculate prin aplicarea cotelor stabilite potrivit art. 138 lit. a) sau art. 138^1, dupa caz, asupra salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza contributia de asigurari sociale, corespunzator numarului zilelor lucratoare din luna in care contractul a fost activ.

15. La articolul 146, dupa alineatul (5^4) se introduce un nou alineat, alineatul (5^5), cu urmatorul cuprins:

(5^5) In situatia in care, prin hotarare a Guvernului se utilizeaza, in aceeasi perioada, mai multe valori ale salariului minim brut pe tara, diferentiat in functie de studii, de vechime sau alte criterii prevazute de lege, in aplicarea prevederilor alin. (5^1) se ia in calcul valoarea salariului minim brut pe tara prevazuta pentru categoria de persoane pentru care se datoreaza contributia.

16. La articolul 154 alineatul (1), dupa litera q) se introduce o noua litera, litera r), cu urmatorul cuprins:

r) persoanele fizice pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor in baza contractelor individuale de munca incheiate cu angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5, in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv.

17. La articolul 157 alineatul (1), dupa litera s) se introduce o noua litera, litera t), cu urmatorul cuprins:

t) indemnizatia de hrana si indemnizatia de vacanta acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

18. La articolul 168, alineatul (5^1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(5^1) Prevederile art. 146 alin. (5^1)-(5^5) se aplica in mod corespunzator.

19. La articolul 170 alineatul (2), litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

e) venitul si/sau castigul din investitii, stabilit conform art. 94-97. In cazul veniturilor din dobanzi se iau in calcul sumele incasate, iar in cazul veniturilor din dividende se iau in calcul dividendele distribuite si incasate incepand cu anul 2018;

20. Articolul 220^3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 220^3

Cota contributiei asiguratorii pentru munca

(1) Cota contributiei asiguratorii pentru munca este de 2,25%.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv, cota contributiei asiguratorii pentru munca se reduce la nivelul cotei care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale constituit in baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, in cazul angajatorilor care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5.

21. La articolul 220^4 alineatul (1), dupa litera k) se introduce o noua litera, litera l), cu urmatorul cuprins:

l) indemnizatia de hrana si indemnizatia de vacanta acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

22. La articolul 220^6, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu urmatorul cuprins:

(4^1) Prin exceptie de la prevederile alin. (4), in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv, contributia asiguratorie pentru munca incasata la bugetul de stat de la angajatorii care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5 se distribuie integral la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale constituit in baza Legii nr. 200/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

23. La articolul 331, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(6) Prevederile alin. (2) lit. c), d), e), f), i), j) si k) se aplica pana la data de 30 iunie 2022 inclusiv.

24. La articolul 342, alineatele (5), (6) si (11)-(13) se abroga.

25. La articolul 343, alineatul (3) se abroga.

26. La articolul 343, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(5) Acciza specifica exprimata in lei/1.000 de tigarete se determina anual, pe baza pretului mediu ponderat de vanzare cu amanuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem si a accizei totale al carei nivel este prevazut in anexa nr. 1. Aceasta acciza specifica se aproba prin ordin al ministrului finantelor publice, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pana la 1 martie. In perioada 1 ianuarie 2019 - 31 martie 2019 acciza specifica pentru tigarete este de 372,73 lei/1.000 tigarete.

i.php?p=lege(1).jpg


28. La articolul 491, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:

(3) Daca hotararea consiliului local nu a fost adoptata cu cel putin 3 zile lucratoare inainte de expirarea exercitiului bugetar, in anul fiscal urmator, in cazul oricarui impozit sau oricarei taxe locale, care consta intr-o anumita suma in lei sau care este stabilita pe baza unei anumite sume in lei ori se determina prin aplicarea unei cote procentuale, se aplica de catre compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevazute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Articolul 67

(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile art. 66 intra in vigoare la data publicarii prezentei ordonante de urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia:

a) pct. 23-27, care intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2019;

b) pct. 1, 2, 4, 5, 10, 12-16, 18, 20 si 22, care se aplica incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2019.

(2) Termenul de emitere a ordinului privind procedura prevazuta la art. 133 alin. (15^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta ordonanta de urgenta, este de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentului act normativ.

Articolul 68

(1) Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele fizice care isi desfasoara activitatea in baza contractelor individuale de munca incheiate cu angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt asigurate in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 in sistemul asigurarilor sociale de sanatate fara plata contributiei.

(2) Persoanele fizice prevazute la alin. (1) beneficiaza in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 de drepturile acordate din sistemul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale, sistemul asigurarilor pentru somaj, conform legislatiei in vigoare, inclusiv de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, fara plata de catre angajatori a contributiei asiguratorii pentru munca prevazuta de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

(3) Perioadele lucrate in sectorul constructiilor de catre persoanele prevazute la alin. (1) constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizatie de somaj si indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca acordate in conformitate cu legislatia in vigoare.

Articolul 69

Alineatul (1) al articolului 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 16/2018 privind asigurarea masurilor necesare organizarii si desfasurarii unor proiecte culturale, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 239 din 19 martie 2018, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 17

(1) Cheltuielile aferente pregatirii si desfasurarii Sezonului in perioada 2018-2019 se suporta in limita fondurilor aprobate anual potrivit legii, prin bugetele Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, Institutului Cultural Roman si Ministerului Apararii Nationale.

Articolul 70

Alineatele (2) si (3) ale articolului 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor masuri fiscal-bugetare pentru indeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internationale, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobata cu modificari prin Legea nr. 25/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(2) Pana la data de 31 iulie 2019, in paralel cu utilizarea sistemului national de raportare, entitatile publice au obligatia de a intocmi si de a depune situatiile financiare si celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidenta contabila, pe suport hartie, in formatul si la termenele stabilite de normele contabile in vigoare si de a depune bugetele de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legislatiei in vigoare la unitatile Trezoreriei Statului, pe suport hartie.

(3) Incepand cu data de 1 august 2019, rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hartie catre Ministerul Finantelor Publice si unitatile subordonate.

Articolul 71

(1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019, pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand 17,928 lei/ora.

(2) Prevederile alin. (1) se aplica exclusiv domeniilor de activitate prevazute la art. 66 pct. 1 din prezenta ordonanta de urgenta.

Articolul 72

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Dupa articolul 62 se introduce un nou articol, articolul 62^1, cu urmatorul cuprins:

Articolul 62^1

Accesul organului fiscal central la informatii privind combaterea spalarii banilor

Entitatile raportoare care intra sub incidenta legislatiei pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului pun la dispozitia organului fiscal central, la cerere, in cadrul termenului de pastrare prevazut de lege, informatii si documente privitoare la:

a) mecanismele si procedurile in baza carora aplica masurile de precautie privind clientela;

b) identificare clientului si a beneficiarului real;

c) evaluarea scopului si naturii dorite a relatiei de afaceri;

d) monitorizarea relatiei de afaceri;

e) evidentele tranzactiilor.

2. La articolul 194 alineatul (1), litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

e) sa se achite obligatiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicarii deciziei de esalonare la plata si care nu fac obiectul esalonarii la plata, in termen de cel mult 180 de zile de la data comunicarii acestei decizii sau pana la finalizarea esalonarii la plata, cu exceptia situatiei in care debitorul a solicitat esalonarea la plata potrivit art. 195;

3. La articolul 195, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(1) Pe perioada de valabilitate a esalonarii, decizia de esalonare la plata poate fi modificata la cererea debitorului prin includerea in esalonare a urmatoarelor obligatii fiscale cuprinse in certificatul de atestare fiscala emis de organul fiscal competent:

a) obligatiile fiscale de a caror plata depinde mentinerea valabilitatii esalonarii la plata, prevazute la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) si n);

b) obligatiile fiscale exigibile la data comunicarii deciziei de mentinere a valabilitatii esalonarii, prevazute la art. 200 alin. (2), cu exceptia sumelor de natura celor prevazute la art. 194 alin. (1) lit. j).

(2) Contribuabilul poate depune cel mult doua cereri de modificare a deciziei de esalonare la plata intr-un an calendaristic sau, dupa caz, fractie de an calendaristic. Pentru obligatiile fiscale prevazute la alin. (11) si la art. 194 alin. (1) lit. h) si i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de esalonare la plata ori de cate ori este necesar. Printro cerere se poate solicita modificarea deciziei de esalonare la plata prin includerea tuturor obligatiilor fiscale ce reprezinta conditie de mentinere a valabilitatii esalonarii la plata la data depunerii cererii.

(3) Cererea se depune pana la implinirea termenului prevazut la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) sau n), dupa caz, ori pana la implinirea termenului prevazut la art. 200 alin. (2) si se solutioneaza de organul fiscal competent prin decizie de modificare a deciziei de esalonare la plata sau decizie de respingere, dupa caz.

4. La articolul 195, dupa alineatul (8^1) se introduce un nou alineat, alineatul (8^2), cu urmatorul cuprins:

(8^2) In cazul debitorilor pentru care s-a acordat esalonare la plata potrivit prevederilor art. 186 alin. (4), la cererea acestora, penalitatile de intarziere ramase de plata din graficul de esalonare se amana la plata in situatia in care garantiile constituite odata cu acordarea esalonarii sau ulterior acesteia acopera cuantumul prevazut la art. 193 alin. (13) sau (15), dupa caz.

5. La articolul 200, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(1) Debitorul poate solicita organului fiscal competent mentinerea unei esalonari a carei valabilitate a fost pierduta din cauza nerespectarii conditiilor prevazute la alin. (2) si la art. 194 alin. (1), cu exceptia cazului in care esalonarea a fost pierduta ca urmare a nerespectarii conditiei prevazute la art. 194 alin. (1) lit. k), de doua ori intr-un an calendaristic, sau fractie de an calendaristic, daca depune o cerere in acest scop inainte de executarea garantiei de catre organul fiscal competent sau inainte de stingerea tuturor obligatiilor fiscale care au facut obiectul esalonarii la plata, dupa caz. Cererea se solutioneaza prin emiterea unei decizii de mentinere a valabilitatii esalonarii, cu pastrarea perioadei de esalonare deja aprobate.

Articolul 73

Prevederile art. 72 pct. 2-5 se aplica si pentru esalonarile in curs la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 74

Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 10, dupa alineatul (11) se introduc patru noi alineate, alineatele (12)-(15), cu urmatorul cuprins:

(12) Autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale pot aproba taxe pentru serviciile comunitare de utilitati publice, indiferent de modalitatea de gestiune stabilita.

(13) Taxele colectate la bugetele locale pentru serviciile comunitare de utilitati publice stabilite potrivit alin. (12) colectate la bugetele locale de autoritatile administratiei publice locale pot fi virate, in functie de modalitatea de gestiune aleasa, in bugetele asociatiilor de dezvoltare intercomunitara avand ca scop plata serviciilor comunitare de utilitati publice, in situatia in care serviciile comunitare de utilitati publice sunt asigurate prin intermediul asociatiei de dezvoltare intercomunitara. Diferentele dintre nivelul taxei colectate la bugetul local si cel al facturii emise de operator/operator regional/asociatia de dezvoltare intercomunitara pot fi suportate din veniturile proprii ale unitatilor administrativ-teritoriale, urmand a fi incasate ulterior de la beneficiarii serviciului.

(14) Asociatiile de dezvoltare intercomunitara au calitatea de persoane impozabile din punctul de vedere al TVA pentru asigurarea serviciilor de utilitati publice pentru unitatile administrativ-teritoriale membre, atunci cand actioneaza conform art. 271 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

(15) Taxele pentru serviciile comunitare de utilitati publice stabilite potrivit alin. (12) se recupereaza de la beneficiari, iar, in caz de neplata, actul administrativ fiscal prin care au fost stabilite si comunicate taxele devine titlu executoriu la data scadentei. Prevederile referitoare la executarea silita din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator.

2. La articolul 47 alineatul (2), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Constituie contraventie in domeniul serviciilor de utilitati publice si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei urmatoarele fapte:

3. La articolul 47 alineatul (3), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Constituie contraventie in domeniul serviciilor de utilitati publice si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 50.000 lei urmatoarele fapte:

4. La articolul 47, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu urmatorul cuprins:

(4^1) Prin derogare de la dispozitiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru incalcarea repetata a faptelor prevazute la alin. (3) si (4) operatorii economici se sanctioneaza cu amenda in cuantum de 5% din cifra de afaceri.

Articolul 75

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/2017 privind functia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achizitie publica, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.004 din 18 decembrie 2017, aprobata prin Legea nr. 186/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2 alineatul (1), dupa litera g) se introduce o noua litera, litera h), cu urmatorul cuprins:

h) control ex ante voluntar - control privind aspectele de calitate si aspectele de regularitate, asa cum sunt definite de prezenta ordonanta de urgenta, efectuat la solicitarea autoritatii contractante.

2. La articolul 5, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(2) Controlul ex ante exercitat de ANAP potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta se desfasoara la solicitarea autoritatii contractante pe baza de liste de verificare si vizeaza verificarea conformitatii cu dispozitiile legale aplicabile din punctul de vedere al regularitatii si calitatii, cu exceptia contractelor sau acordurilor cu finantare europeana pentru care controlul ex ante se asigura de catre autoritatile de management.

(3) Controlul ex ante prevazut la alin. (1) se exercita de ANAP in mod selectiv, cu incadrarea in procentul prevazut la art. 7 alin (3), pe baza unei metodologii de selectie.

3. La articolul 6, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Fac obiectul controlului ex ante toate procedurile de atribuire prevazute la art. 2 alin. (1) lit. g) pentru care autoritatea contractanta a formulat la momentul initierii o solicitare de introducere in programul de verificare al ANAP. Prin exceptie, procedurile de negociere fara publicare prealabila reglementate la art. 104 alin. (1) lit. c),alin. (5) lit. c)-d) si alin. (7) din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv la art. 117 alin. (1) lit. d), g),h),i) si j) din Legea nr. 99/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot face obiectul controlului ex ante.

4. La articolul 7, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Metodologia de selectie trebuie sa asigure realizarea controlului prevazut la art. 6 alin. (1) lit. a) pentru un procent de 5% din totalul procedurilor de atribuire initiate in conformitate cu prevederile legislatiei prevazute la art. 2 alin. (1) lit. g) de catre autoritatile contractante intr-un an calendaristic prin publicarea in SEAP a anuntului de participare/de participare simplificat/de concurs, aferente contractelor/acordurilor-cadru cu o valoare estimata mai mare decat pragul stabilit de aceasta legislatie pentru realizarea achizitiei directe, cu accent pe acelea aferente contractelor ce se incadreaza in categoriile cu riscul cel mai mare, asa cum vor fi definite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia procedurilor de negociere fara publicare prealabila reglementate la art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv la art. 117 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 99/2016.

5. La articolul 7, alineatul (3^1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3^1) Modul in care se realizeaza aplicarea metodologiei de selectie si introducerea in programul de verificare al ANAP a procedurilor de atribuire a contractelor supuse controlului ex ante, alaturi de tintele care trebuie atinse anual prin raportare la procentul prevazut la alin. (3) se stabilesc prin ordin al presedintelui ANAP.

6. Articolul 8 se abroga.

7. La articolul 9, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 9

(1) Autoritatea contractanta solicitanta a controlului ex ante va formula cererea de introducere a procedurii in programul de verificare ex ante al ANAP odata cu incarcarea documentatiei de atribuire in SEAP/transmiterea notificarii privind intentia de a realiza o negociere fara publicare prealabila si va fi instiintata in termen de 2 zile lucratoare de la acest moment cu privire la acceptarea sau neacceptarea respectivei cereri.

8. La articolul 9, alineatul (2) se abroga.

9. La articolul 10 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 10

(1) Autoritatea contractanta solicitanta a controlului ex ante are obligatia de a pune la dispozitia ANAP urmatoarele informatii si/sau documente:

10. Articolul 15 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 15

Procesul de control ex ante voluntar este limitat la aspectele verificate si constatate in baza listelor de verificare ale ANAP si nu exonereaza de raspundere autoritatea contractanta in raport cu actiunile si deciziile adoptate de aceasta in procesul de atribuire si/sau modificare a contractului in conformitate cu dispozitiile legale aplicabile.

11. La articolul 16, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

Articolul 16

(1) In cazul in care autoritatea contractanta are obiectii cu privire la abaterile de la aspectele de calitate, identificate de catre ANAP ca urmare a activitatii de control ex ante voluntar al procesului de atribuire si/sau a masurilor dispuse de ANAP pentru remedierea respectivelor abateri, se poate demara procedura de conciliere.

(2) Procedura de conciliere poate fi declansata de autoritatea contractanta numai cu privire la aspectele de calitate prevazute in avizul conform conditionat emis de ANAP in legatura cu care autoritatea contractanta are obiectii, nefiind aplicabila rezultatelor verificarilor aspectelor de calitate care au fost acceptate de autoritatea contractanta in cadrul controlului ex ante voluntar si rezultatelor verificarilor aspectelor de regularitate.

Articolul 76

In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Nationala pentru Achizitii Publice, elaboreaza normele metodologice de aplicare a modificarilor si completarilor aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 98/2017, aprobata prin Legea nr. 186/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit art. 75, care se aproba prin hotarare a Guvernului.

Articolul 77

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicatiile electronice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 140/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 28, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 28

(1) Acordarea licentelor de utilizare a frecventelor radio prin intermediul unor proceduri de selectie competitiva sau comparativa se realizeaza dupa cum urmeaza:

a) in cazul licentelor pentru benzile de frecventa radio 703-733 MHz/758-788 MHz (2x30 MHz), 738-753 MHz (1x15 MHz), 880-915 MHz/925-960 MHz (2x35 MHz) se stabileste o valoarea minimala in cuantum de 4% din cifra de afaceri din anul precedent prelungirii, inregistrata la nivelul ramurii CAEN unde se incadreaza activitatea de comunicatii electronice, inmultita cu numarul de ani pentru care se acorda licenta;

b) in cazul licentelor pentru benzile de frecventa radio 791-821 MHz/832-862 MHz (2x30 MHz), 1920-1980/2110-2170 MHz (2x60 MHz), 3400-3800 MHz (400 MHz) se stabileste o valoarea minimala in cuantum de 2% din cifra de afaceri din anul precedent, inregistrata la nivelul ramurii CAEN unde se incadreaza activitatea de comunicatii electronice, inmultita cu numarul de ani pentru care se acorda licenta.

2. La articolul 28, alineatul (2) se abroga.

3. La articolul 31, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(6) Prelungirea perioadei de valabilitate a licentei de utilizare a frecventelor radio acordate prin procedura de selectie este conditionata de plata catre bugetul de stat a unei taxe de licenta in cuantum de 4% din cifra de afaceri din anul precedent prelungirii, inregistrata la nivelul ramurii CAEN unde se incadreaza activitatea de comunicatii electronice, inmultita cu numarul de ani pentru care se acorda licenta.

4. La articolul 124, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Procentul prevazut la alin. (1) si (2) se stabileste in cuantum de 3%, cu exceptia serviciilor postale si de curierat.

5. La articolul 143 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

b) prin derogare de la dispozitiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru persoanele cu o cifra de afaceri de peste 3.000.000 lei, cu amenda in cuantum de pana la 5% din cifra de afaceri, iar, in cazul unor incalcari repetate, cu amenda in cuantum de pana la 10% din cifra de afaceri.

6. La articolul 143 se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:

(6) In cazul utilizarii de frecvente radio fara licenta sau dupa expirarea perioadei de valabilitate, se calculeaza penalitati pentru fiecare zi de utilizare fara licenta, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scandenta, reprezentand 0,1% pentru fiecare zi de intarziere din cifra de afaceri din anul precedent, inregistrata la nivelul ramurii CAEN unde se incadreaza activitatea de comunicatii electronice.

Articolul 78

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 160/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Nivelul tarifelor si contributiilor prevazute la alin. (2) se stabileste anual prin ordin al presedintelui ANRE, cu exceptia contributiei banesti percepute de la titularii de licente in domeniul energiei electrice, al energiei electrice si termice in cogenerare, al gazelor naturale, si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

2. La articolul 2, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmatorul cuprins:

(3^1) Contributia baneasca perceputa de la titularii de licente in domeniul energiei electrice, al energiei electrice si termice in cogenerare pentru componenta energia electrica, al gazelor naturale este egala cu 2% din cifra de afaceri realizata de acestia din activitatile ce fac obiectul licentelor acordate de ANRE, cifra de afaceri calculata conform reglementarilor ANRE aprobate prin ordin al presedintelui ANRE cu avizul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.

Articolul 79

Dupa alineatul (17) al articolului 63 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (18), cu urmatorul cuprins:

(18) Unitatile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt exceptate de la indeplinirea obligatiilor prevazute la alin. (16) si (17) in cazul neefectuarii pana la finele anului a tragerilor notificate conform alin. (14) lit. b) pentru ca finantatorii nu au disponibilizat sumele solicitate acestora de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, conform cererilor de tragere catre finantatori si a extraselor de cont de la sfarsitul anului aferente finantarilor rambursabile.

Articolul 80

Alineatul (1) al articolului 21 din Legea nr. 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 647 din 25 iulie 2018, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 21

(1) Prevederile cap. I-IV se aplica, in sistem pilot, amenzilor contraventionale la regimul circulatiei pe drumurile publice aplicate conducatorilor de autovehicule, stabilite, in conditiile legii, de agentii constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne.

Articolul 81

Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 25 alineatul (1), dupa litera h) se introduce o noua litera, litera h^1), cu urmatorul cuprins:

h^1) proiecte strategice de investitii in parteneriat public-privat aprobate prin hotarare a Guvernului;

2. La articolul 30, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:

(3) Persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor in baza contractelor individuale de munca incheiate cu angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructii si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt exceptate de la prevederile alin. (1), in perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv.

3. La articolul 32, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:

(6) O persoana participanta la un fond de pensii poate opta, pe baza de cerere individuala, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond, sa se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile detinute pana la data transferului raman in contul personal al participantului pana la deschiderea dreptului la pensia privata.

4. La articolul 35, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 35

(1) Dupa aderare sau repartizare, participantii sunt obligati sa contribuie la un fond de pensii si nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toata perioada pentru care datoreaza contributia de asigurari sociale la sistemul public de pensii, pana la deschiderea dreptului la pensia privata decat la cererea expresa a acestora.

5. La articolul 60, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 60

(1) Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul in lei, calculat si actualizat in raport cu valoarea contributiilor participantilor, respectiv:

a) 5% din valoarea contributiilor, daca aceasta este sub 100 milioane euro;

b) 7% din valoarea contributiilor, daca aceasta este intre 100 milioane euro si 500 milioane euro;

c) 10% din valoarea contributiilor, daca aceasta este peste 500 milioane euro;

6. La articolul 86, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 86

(1) Comisionul de administrare se constituie prin:

a) deducerea unui cuantum din contributiile platite, dar nu mai mult de 1%, cu conditia ca aceasta deducere sa fie facuta inainte de convertirea contributiilor in unitati de fond, din care 0,5 puncte procentuale din suma totala ce face obiectul operatiunii financiare efectuata pentru fiecare fond de pensii administrat privat sa fie virata la Casa Nationala de Pensii Publice;

b) deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,07% pe luna, astfel: 0,02% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este sub nivelul ratei inflatiei; 0,03% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la un punct procentual peste rata inflatiei; 0,04% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la 2 puncte procentuale peste rata inflatiei; 0,05% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la 3 puncte procentuale peste rata inflatiei, 0,06% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la 4 puncte procentuale peste rata inflatiei; 0,07% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este peste 4 puncte procentuale peste rata inflatiei.

Articolul 82

Alineatele (23) si (24) ale articolului 31 din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.

Articolul 83

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 427 din 18 mai 2018, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 13, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) In vederea constituirii si utilizarii de fonduri publice necesare efectuarii platilor catre societatea de proiect ori partenerul privat conform prevederilor alin. (2) aferent derularii proiectelor de parteneriat public-privat aprobate de Guvern se infiinteaza, in cadrul bugetului de stat, la o pozitie distincta, respectiv in bugetul Secretariatului General al Guvernului prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, al carei presedinte are calitatea de ordonator tertiar de credite, Fondul de finantare a contractelor de parteneriat public-privat.

2. La articolul 13, dupa alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu urmatorul cuprins:

(4) Din Fondul de finantare a contractelor de parteneriat public-privat se repartizeaza sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat cu rol de partener public in contractul de parteneriat public-privat, pe baza de hotarare a Guvernului, in conditiile legii finantelor publice.

(5) Bugetele ordonatorilor principali de credite se suplimenteaza cu sumele aprobate potrivit alin. (4) si pot fi utilizate conform prevederilor alin. (2). Angajarile, ordonantarile si platile din aceste sume se fac in conditiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

(6) Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, sa introduca modificarile corespunzatoare in volumul si in structura bugetului de stat si ale bugetelor acestora.

(7) Se autorizeaza ordonatorii principali de credite sa modifice, dupa caz, in anexele bugetelor acestora creditele de angajament si creditele bugetare suplimentate potrivit prevederilor alin. (5) si sa le comunice Ministerului Finantelor Publice in termen de 5 zile lucratoare de la data aprobarii modificarilor prevazute la alin. (6).

Articolul 84

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. Articolul 59 va avea urmatorul cuprins:

Articolul 59

(1) Cuantumul pensiilor militare de stat aflate in plata la 31 decembrie a anului anterior se indexeaza, din oficiu, incepand cu 1 ianuarie a anului in curs, cu ultima rata medie anuala a inflatiei, indicator definitiv, cunoscut la aceasta data si comunicat de Institutul National de Statistica.

(2) Cuantumul pensiilor militare de stat nu se indexeaza daca rata medie anuala a inflatiei mentionata la alin. (1) inregistreaza valori negative.

2. Articolul 60 va avea urmatorul cuprins:

Articolul 60

(1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia neta nu poate fi mai mare decat media soldelor/salariilor lunare nete corespunzatoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse in baza de calcul al pensiei.

(2) Daca in urma indexarii pensiei militare de stat stabilite potrivit alin. (1) rezulta un cuantum al pensiei nete mai mare decat media soldelor/salariilor lunare nete corespunzatoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse in baza de calcul al pensiei, se acorda acest cuantum rezultat, fara a depasi suma rezultata din aplicarea ratei medii anuale a inflatiei, in conditiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete in cauza.

(3) In cazul indexarilor succesive, cuantumul acordat nu poate depasi suma rezultata din aplicarea ratei medii anuale a inflatiei, in conditiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzatoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse in baza de calcul al pensiei la care se adauga suma reprezentand interventia ratei medii anuale a inflatiei, in aceleasi conditii, din operatiunile de indexare anterioare.

(4) Dispozitiile art. 59 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.

Articolul 85

Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a retelelor de comunicatii electronice, precum si pentru stabilirea unor masuri pentru reducerea costului instalarii retelelor de comunicatii electronice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 559 din 25 iulie 2016, se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 42 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins:

(1^1) Furnizorii de retele de comunicatii electronice care incheie contracte de instalare, intretinere, inlocuire a retelelor de comunicatii electronice si a elementelor de infrastructura necesare sustinerii acestora sau efectueaza lucrari de acces pe proprietati, fara existenta dreptului de acces sau in lipsa autorizatiei de construire, se sanctioneaza cu amenda in cuantum de pana la 10% din cifra de afaceri, proportional cu numarul de utilizatori deserviti fara autorizatie, respectiv cu cate un procent la 100 de utilizatori.

2. La articolul 43 se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu urmatorul cuprins:

(1^2) Efectuarea de lucrari fara autorizatie de constructii se constata si se sanctioneaza de personalul de control din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii.

Capitolul IV Instituirea taxei pe activele financiare

Articolul 86

(1) Institutiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare nete, denumita in continuare taxa pe active.

(2) In intelesul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) institutie bancara - institutie de credit, persoana juridica romana, inclusiv sucursalele din strainatate ale acesteia si sucursala din Romania a institutiei de credit, persoana juridica straina;

b) active financiare nete - activele financiare ale institutiei bancare existente la sfarsitul semestrului, respectiv anului pentru care se datoreaza taxa pe active, astfel cum sunt inregistrate in evidenta contabila, ajustate, dupa caz, potrivit reglementarilor contabile aplicabile, respectiv:

(i) numerar, solduri de numerar la banci centrale si alte depozite la vedere;

(ii) active financiare detinute in vederea tranzactionarii;

(iii) active financiare nedestinate tranzactionarii, evaluate obligatoriu la valoarea justa prin profit sau pierdere;

(iv) active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere;

(v) active financiare evaluate la valoarea justa prin alte elemente ale rezultatului global;

(vi) active financiare evaluate la cost amortizat;

(vii) instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire;

(viii) modificarile de valoare justa aferente elementelor acoperite in cadrul unei operatiuni de acoperire a unui portofoliu impotriva riscului de rata a dobanzii;

(ix) investitii in filiale, asocieri in participatie si entitati asociate.

c) cota de piata - raportul dintre valoarea totala a activelor institutiei bancare si valoarea totala a activelor agregate pentru sistemul bancar, inclusiv sucursale;

d) rata medie ponderata a dobanzii la creditele, denominate in lei, acordate de o institutie bancara societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei - reprezinta media aritmetica a ratelor medii ponderate a dobanzii la creditele denominate in lei, acordate de o institutie bancara societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei, calculate lunar la nivelul semestrului, respectiv al anului pentru care se datoreaza taxa. Rata medie ponderata a dobanzii la creditele denominate in lei, la sfarsitul lunii, reprezinta media ponderata a ratelor de dobanda cu soldul creditelor acordate societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei;

e) rata medie ponderata a dobanzii la depozitele, denominate in lei, atrase de o institutie bancara de la societatile nefinanciare si gospodariile populatiei - reprezinta media aritmetica a ratelor medii ponderate a dobanzii la depozitele denominate in lei, atrase de o institutie bancara de la societatile nefinanciare si gospodariile populatiei, calculate lunar la nivelul semestrului, respectiv al anului pentru care se datoreaza taxa. Rata medie ponderata a dobanzii la depozitele denominate in lei, la sfarsitul lunii, reprezinta media ponderata a ratelor de dobanda cu soldul depozitelor atrase de la societatile nefinanciare si gospodariile populatiei;

f) marja de dobanda - diferenta intre rata medie ponderata a dobanzii la creditele, denominate in lei, acordate de o institutie bancara societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei, si rata medie ponderata a dobanzii la depozite, denominate in lei, atrase de la societati nefinanciare si gospodariile populatiei, definite conform Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 4/2014 privind raportarea de date si informatii statistice la Banca Nationala a Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceasta marja de dobanda se calculeaza la nivelul semestrului, respectiv al anului pentru care se datoreaza taxa pe active si al anului precedent si se exprima in puncte procentuale;

g) marja de referinta a dobanzii - marja de dobanda sub care taxa pe active se reduce la jumatate, respectiv cu 50%;

h) cresterea soldului creditelor - diferenta pozitiva dintre soldul creditelor acordate de o institutie bancara societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei existent la sfarsitul semestrului/anului pentru care se datoreaza taxa pe active si soldul creditelor acordate societatilor nefinanciare si populatiei la sfarsitul anului precedent, raportata la soldul creditelor acordate societatilor nefinanciare si populatiei la sfarsitul anului precedent, exprimata in procente;

i) diminuarea marjei de dobanda - diferenta negativa dintre marja de dobanda calculata la nivelul semestrului/anului pentru care se datoreaza taxa pe active fata de marja de dobanda calculata la nivelul anului precedent, raportata la marja de dobanda, calculata la nivelul anului precedent, exprimata in procente;

j) tinta de crestere a creditarii - valoarea de crestere a volumului de credite acordate de o institutie bancara societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei, stabilita pentru anul curent fata de anul precedent, exprimata in procente;

k) tinta de diminuare a marjei de dobanda - valoarea de scadere a marjei de dobanda, stabilita pentru anul curent fata de anul precedent, exprimata in procente.

(3) Pentru determinarea indicatorului prevazut la alin. (2) lit. h) se vor lua in considerare si creditele performante vandute in cursul semestrului/anului de catre institutia bancara si nu se vor lua in considerare creditele performante cumparate in cursul semestrului/anului de catre institutia bancara. Creditele performante cumparate de o institutie bancara se vor lua in considerare la determinarea indicatorului prevazut la alin. (2) lit. h) incepand cu anul urmator. Aceleasi credite performante vandute si cumparate in cursul aceluiasi an de institutia bancara nu se iau in considerare la determinarea indicatorului prevazut la alin. (2) lit. h).

(4) Pentru determinarea indicatorului prevazut la alin. (2) lit. d) se vor lua in considerare si creditele performante vandute in cursul lunii de institutia bancara, iar creditele performante cumparate de la institutiile bancare din Romania se vor lua in considerare la determinarea acestui indicator incepand cu luna urmatoare momentului cumpararii. Aceleasi credite performante vandute si cumparate in cursul aceluiasi an de institutia bancara nu se iau in considerare la determinarea acestui indicator.

(la 29-03-2019, Articolul 86 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

Nota

Potrivit art. IX din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019, prevederile art. I pct. 9 se aplica pentru taxa datorata de institutiile bancare incepand cu anul 2019

Articolul 87

(1) Taxa pe active se calculeaza prin aplicarea cotelor prevazute la alin. (2) asupra bazei impozabile reprezentate de activele financiare nete ale institutiei bancare existente in sold la sfarsitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datoreaza taxa, potrivit evidentei contabile, din care se scad urmatoarele active financiare:

a) numerarul;

b) solduri de numerar la banci centrale la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante;

c) expuneri neperformante la valoare neta;

d) titluri de datorie emise de administratii publice la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante;

e) credite si avansuri acordate administratiilor publice la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante;

f) credite acordate de institutiile de credit sectorului neguvernamental purtatoare de garantii primite din partea administratiei publice centrale la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante;

g) credite acordate institutiilor de credit, creante atasate si sume de amortizat, la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante; depozite la institutii de credit, creante atasate si sume de amortizat, la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante; conturi de corespondent la institutii de credit (nostro) si creante atasate, la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante; operatiuni reverse repo si titluri luate cu imprumut, creante atasate si sume de amortizat, la valoare neta, din care se exclud expunerile neperformante.

(2) Cotele taxei pe active, aplicate asupra bazei impozabile prevazute la alin. (1), sunt:

a) 0,4% pe an, pentru institutia bancara care detine o cota de piata mai mare sau egala cu 1%;

b) 0,2% pe an, pentru institutia bancara care detine o cota de piata mai mica de 1%.

Cota de piata este cea stabilita la sfarsitul semestrului/anului pentru care se datoreaza taxa.

(3) Contribuabilii prevazuti la art. 86 alin. (2) lit. a) sunt obligati sa calculeze semestrial, respectiv la sfarsitul anului taxa pe active, prin aplicarea cotelor prevazute la alin. (2) asupra bazei impozabile prevazute la alin. (1).

(4) Taxa calculata potrivit alin. (3) se reduce astfel:

a) pentru cresterea intermedierii financiare, prin cresterea soldului creditelor:

(i) cu 50%, in cazul in care cresterea soldului creditelor acordate societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei, determinata potrivit art. 86 alin. (2) lit. h), este egala sau mai mare decat tinta de crestere a creditarii, prevazuta la alin. (7);

(ii) pana la 50%, in cazul in care cresterea soldului creditelor acordate societatilor nefinanciare si gospodariilor populatiei este mai mica decat tinta de crestere a creditarii prevazuta la alin. (7), situatie in care procentul de reducere a taxei pe active se calculeaza proportional, conform urmatoarei formule:

R1 = [cresterea soldului creditelor/tinta de crestere a creditarii] *50%,

unde:

R1 - procentul de reducere a taxei pe active ca urmare a cresterii soldului creditelor;

(iii) referinta initiala fata de care se realizeaza calculul evolutiei soldului creditelor este reprezentata de soldul creditelor la sfarsitul anului 2018;

(iv) in cazul in care in anul/anii urmator/urmatori soldul creditelor scade, evolutia soldului creditelor se va evalua in functie de referinta initiala de la pct. (iii) pana cand soldul creditelor inregistreaza o valoare mai mare sau egala cu valoarea referintei initiale de la pct. (iii). In anul urmator inregistrarii soldului creditelor cel putin la nivelul referintei initiale, calculul evolutiei soldului creditelor se va realiza fata de soldul creditelor inregistrate la sfarsitul anului precedent, care devine referinta initiala si careia i se aplica prevederile de la acest punct.

b) pentru diminuarea marjei de dobanda:

(i) cu 50%, in cazul in care marja de dobanda calculata la nivelul semestrului/anului pentru care se datoreaza se situeaza sub nivelul marjei de referinta a dobanzii sau in cazul in care diminuarea marjei de dobanda determinata potrivit art. 86 alin. (2) lit. i) este egala sau mai mare decat tinta de diminuare a marjei de dobanda, prevazuta la alin. (7);

(ii) pana la 50%, in cazul in care diminuarea marjei de dobanda este mai mica decat tinta de diminuare a marjei de dobanda prevazuta la alin. (7), situatie in care procentul de reducere a taxei pe active se calculeaza proportional, conform urmatoarei formule:

R2 = [(diminuarea marjei de dobanda/tinta de diminuare a marjei de dobanda) * 50%],

unde:

R2 - procentul de reducere a taxei pe active ca urmare a diminuarii marjei de dobanda;

(iii) referinta initiala fata de care se realizeaza calculul evolutiei marjei de dobanda este data de marja de dobanda de la sfarsitul anului 2018;

(iv) in cazul in care in anul/anii urmator/urmatori marja de dobanda creste, evolutia marjei de dobanda se va evalua in functie de referinta initiala de la pct. (iii) pana cand marja de dobanda inregistreaza o valoare mai mica sau egala cu valoarea referintei initiale de la pct. (iii). In anul urmator inregistrarii marjei de dobanda cel mult la nivelul referintei initiale, calculul evolutiei marjei de dobanda se va realiza fata de marja de dobanda inregistrata la sfarsitul anului precedent, care devine referinta initiala si careia i se aplica prevederile de la acest punct.

(5) Taxa pe active, calculata potrivit alin. (3) si redusa in conditiile prevederilor alin. (4), pe baza indicatorilor privind cota de piata, soldul creditelor si marja de dobanda inregistrati la nivelul primului semestru al anului pentru care se datoreaza taxa pe active si a jumatate din nivelurile-tinta de crestere a creditarii si a tintei de diminuare a marjei de dobanda, se declara si se plateste pana la data de 25 august inclusiv a anului pentru care se datoreaza. Taxa nu se datoreaza si nu se declara la nivelul primului semestru in urmatoarele situatii:

a) daca a indeplinit 100% tinta de crestere a creditarii; sau

b) daca a indeplinit 100% tinta de diminuare a marjei de dobanda; sau

c) daca nivelul procentual agregat al cresterii creditarii si al diminuarii marjei de dobanda este cel putin 100%.

(6) Pe baza indicatorilor privind cota de piata, soldul creditelor si marja de dobanda determinati la nivelul anului pentru care se datoreaza taxa pe active, taxa pe active, calculata potrivit alin. (3), se reduce in conditiile prevederilor alin. (4). Sumele rezultate se declara pana la data de 25 august inclusiv a anului urmator celui pentru care se datoreaza taxa pe active. Diferentele in plus fata de sumele de la alin. (5) se platesc pana la data de 25 august inclusiv a anului urmator celui pentru care se datoreaza taxa pe active, iar diferentele in minus se restituie/se compenseaza potrivit dispozitiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

(7) Indicatorii-tinta de crestere a creditarii si de diminuare a marjei de dobanda, precum si marja de referinta a dobanzii se stabilesc anual, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, cu recomandarea Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala. Pentru anul 2019, pentru fiecare institutie bancara, tinta de crestere a creditarii este de + 8,0 la suta, tinta de diminuare a marjei de dobanda este de -8,0 la suta, iar marja de referinta a dobanzii este de 4,0 puncte procentuale.

(8) Nu sunt supuse taxei pe active institutiile bancare care inregistreaza pierdere contabila, inainte de calculul taxei pe active, la sfarsitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datoreaza taxa.

(9) Institutiile bancare pentru care Banca Nationala a Romaniei, in exercitarea atributiilor care ii revin, in calitate de autoritate de supraveghere, a impus limitarea activitatii de creditare in conformitate cu art. 226 alin. (3) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, nu datoreaza taxa pe active pentru perioada in care opereaza aceasta masura. In acest caz, taxa pe active datorata se determina prin raportarea taxei pe active, calculata potrivit alin. (3) si (4), la numarul de zile aferent semestrului/anului pentru care se datoreaza taxa si inmultirea rezultatului cu numarul de zile aferent perioadei in care nu a operat masura.

(10) In cazul in care taxa pe active datorata de institutiile bancare se situeaza peste profitul contabil, inainte de calculul taxei pe active, inregistrat la sfarsitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datoreaza taxa, acestea datoreaza taxa pe active in limita profitului contabil inregistrat, fara a influenta taxa pe active datorata pentru anii urmatori.

(la 29-03-2019, Articolul 87 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

Nota

Potrivit art. IX din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019, prevederile art. I pct. 9 se aplica pentru taxa datorata de institutiile bancare incepand cu anul 2019

Articolul 88

(1) Prin exceptie de la art. 87 alin. (3), (5) si (6), contribuabilii care inceteaza sa existe in cursul anului au obligatia de a declara si a plati taxa pe active proportional cu perioada impozabila, pana la data depunerii situatiilor financiare la organul fiscal competent, respectiv pana la data radierii, dupa caz. In aceasta situatie, pentru determinarea taxei pe active, cota de piata este ultima cota stabilita, iar reducerea taxei, in conditiile prevederilor art. 87 alin. (4), se efectueaza pe baza indicatorilor privind soldul creditelor si marja de dobanda inregistrati la sfarsitul perioadei impozabile. Perioada impozabila este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

(2) Contribuabilii nou-infiintati in cursul anului datoreaza taxa pe active incepand cu anul urmator.

(3) Modelul si continutul declaratiei taxei pe active se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in termen de 60 de zile.

(4) Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuiala deductibila la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

(5) Taxa pe active reprezinta venit la bugetul de stat si se administreaza de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.

(la 29-03-2019, Articolul 88 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

Nota

Potrivit art. IX din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019, prevederile art. I pct. 9 se aplica pentru taxa datorata de institutiile bancare incepand cu anul 2019.

Reproducem mai jos prevederile art. X din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019:

Articolul X

Metodologia privind determinarea cotei de piata, marjei de dobanda, a activelor financiare nete si a celor care se scad din baza impozabila, precum si raportarea indicatorilor necesari calcularii taxei pe active, prevazute la art. 86-88 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, cu completarile ulterioare, precum si cu modificarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta se stabileste prin norme metodologice, care se aproba prin hotarare a Guvernului, cu consultarea Bancii Nationale a Romaniei, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 89

(1) Prevederile capitolului IV se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) Prevederile art. 42 si art. 74 pct. 4 intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 90

Obligatiile suplimentare de capital social minim prevazute la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 1 iunie 2019, se varsa pana la data de 31 decembrie 2019.

(la 29-03-2019, Articolul 90 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 29 martie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 29 martie 2019 )

Articolul 91

Aplicarea prevederilor capitolului I, art. 66, art. 68, art. 69 si art. 81 se realizeaza cu respectarea prevederilor in domeniul ajutorului de stat.

Articolul 92

(1) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Oficiul National pentru Jocuri de Noroc notifica operatorii economici care au derulat activitate in perioada 2015-2018 si care datoreaza contributia prevazuta de lege pe aceasta perioada sa o achite in contul deschis la Trezoreria Statului indicat in notificare.

(2) In termen de 5 zile de la primirea notificarii se vireaza sumele datorate potrivit alin. (1).

Articolul 93

Sumele colectate conform prevederilor art. 19 alin. (8) din Legea nr. 256/2018 privind unele masuri pentru implementarea operatiunilor petroliere de catre titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore se vor vira intr-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului, pe codul de identificare fiscala a ANAF - structura centrala.

Articolul 94

Incepand cu data de 1 ianuarie 2019, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece, aprobata prin Legea nr. 92/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 629 din 2 septembrie 2011, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 9 alineatul (1), litera i) va avea urmatorul cuprins:

i) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 1,0802 ISR si 1,500 ISR li se acorda o suma de 0,040 ISR.

2. La articolul 10 alineatul (1), litera i) va avea urmatorul cuprins:

i) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 1,0802 ISR si 1,500 ISR li se acorda o suma de 0,040 ISR.

3. La articolul 11 alineatul (1), litera i) va avea urmatorul cuprins:

i) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 1,0802 ISR si 1,500 ISR li se acorda o suma de 0,040 ISR.

Articolul 95

Cheltuielile din bugetele Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, Ministerului Educatiei Nationale, Ministerului Tineretului si Sportului si Ministerului Sanatatii finantate pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta din taxele percepute pentru obtinerea licentei de organizare a jocurilor de noroc si a autorizatiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum si din taxa de acces, prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor finanta de la bugetul de stat, cel putin la nivelul platilor efectuate in anul 2018.

Articolul 96

La articolul 70 alineatul (1) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, litera c) se abroga.

Articolul 72 pct. 1 din prezenta ordonanta de urgenta transpune Directiva (UE) 2016/2258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE in ceea ce priveste accesul autoritatilor fiscale la informatii privind combaterea spalarii banilor, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 342 din 16 decembrie 2016.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DANCILA

Contrasemneaza:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice,

Sirma Caraman,

secretar de stat

Secretarul general al Guvernului,

Toni Grebla

p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Laurentiu Adrian Neculaescu,

secretar de stat

Ministrul muncii si justitiei sociale,

Marius-Constantin Budai

Ministrul finantelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Presedintele Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza,

Ion Ghizdeanu

Ministrul educatiei nationale,

Ecaterina Andronescu

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Melescanu

p. Ministrul sanatatii,

Tiberius-Marius Bradatan,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

George Ciamba

Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale,

Petre Daea

Ministrul culturii si identitatii nationale,

Valer-Daniel Breaz

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

p. Ministrul apararii nationale,

Nicolae Nasta,

secretar de stat

Ministrul tineretului si sportului,

Constantin-Bogdan Matei

Ministrul comunicatiilor si societatii informationale,

Alexandru Petrescu

Ministrul energiei,

Anton Anton

Ministrul fondurilor europene,

Rovana Plumb

Bucuresti, 28 decembrie 2018.

Nr. 114